Clubul de fotbal Bayern Munchen, care în acest sezon a reușit dubla campionat-Cupă în Germania, intenționează să prelungească contractul antrenorului Louis van Gaal care expiră la finalul sezonului 2011, a anunțat marți președintele Karl-Heinz Rummenigge. „Noi suntem foarte mulțumiți de munca depusă de Louis van Gaal, în care avem încredere absolută”, a declarat Rummenigge pentru cotidianul Sueddeutsche Zeitung, după trei zile de la înfrângerea din finala Ligii Campionilor în fața lui Inter Milano (0-2). „Åi dacă ne dă un semn, atunci nimic nu va sta în calea discuțiilor noastre. Pentru munca de antrenor, noi preferăm continuitatea”, a adăugat fostul mare jucător.