Doi băieți de 10 și 11 ani au fost găsiți vinovați luni de tentativă de viol împotriva unei fetițe de 8 ani, în apropierea casei acesteia din vestul Londrei. Băieții, în vârstă de 10 ani în octombrie anul trecut, la data comiterii infracțiunii, sunt din câte se știe cei mai tineri minori judecați pentru viol. Acuzația de viol formulată inițial împotriva lor a fost însă retrasă. Procesul lor a durat două săptămâni. Juriului i s-a relatat cum băieții au dus-o pe fată în mai multe locuri cât mai izolate cu putință, pentru a face perversi-uni. Fata a susținut inițial că a fost violată, dar, confruntată cu dovezile contrare, a retras acuzația, și a admis chiar că nu a fost ea însăși âcuminteâ. âPoate că s-a mers prea departe, s-a ajuns la pipăire și la lucruri văzute pe la televizor, poate jucau vechiul joc de-a doctorul și pacientulâ, a continuat avocata. âA fost un caz foarte dificil. (…) Cu siguranță a fost traumatizant și pentru voi să audiați cazulâ, a declarat judecătorul Justice Saunders juriului, care a decis condamnarea copiilor cu o majoritate de 10 la 2. Băieții, ale căror nume nu au putut fi cunoscute din cauza vârstei mici, vor primi sentința în termen de două luni de la finalizarea dosarelor lor.