Târgurile de animale vii provenite din gospodăriile oamenilor vor funcționa din nou după ce Ordinul Președintelui ANSVSA ce reglementează funcționarea acestora a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, la mijlocul lunii mai. Astfel, pentru a funcționa, un târg de animale trebuie să fie autorizat sanitar – veterinar și să beneficieze de supraveghere de specialitate (obligatorie fiind încheierea unui contract între administratorul târgului și un medic veterinar de liberă practică). În aceste târguri pot fi comercializate numai animale din speciile acvidee, bovine, ovine, caprine și păsările vii provenite din gospodăriile oamenilor. În ceea ce privește porcii, interdicția pentru comercianți de a-i vinde în târguri va fi ridicată după revizuirea programului de supraveghere și control a pestei porcine pe anul 2010. Acest lucru se va face împreună cu experți din cadrul Comisiei Europene. Pe de o parte, Ordinul ANSVSA vine în sprijinul micilor crescători de animale care și le pot valorifica în spații adecvate, aflate sub permanentă supraveghere sanitar-veterinară. De asemenea se va realiza o monito-rizare mai eficientă a mișcărilor de animale în scopul prevenirii apariției/împiedicării răspândirii unor boli la animale.
Accesul animalelor în târguri va fi permis doar dacă îndeplinesc mai multe condiții. Acestea trebuie să fie sănătoase, identificate și înregistrate, însoțite de documentele sanitar-veterinare prevăzute de legislația în vigoare.