Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Laborator de instruire nonformală a tinerilor


Cadrele didactice dar și persoanele care se implică în acțiuni cu tineretul sunt invitate să participe la cea de-a doua ediție a „Laboratorului de educație nonformală”. Evenimentul, ce beneficiază de suportul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, se va derula în perioada 28 iunie – 4 iulie, la Gura Portiței din Tulcea. Potrivit inițiatorilor, scopul acestui laborator este acela de a promova educația nonformală drept componentă esențială a educației pe întreg parcursul vieții și de a aduce în atenție metode de învățare specifice educației nonformale, care pot contribui la creșterea calității proiectelor și activităților pentru tineret. În cadrul laboratorului vor fi prezentate și puse în practică 14 metode de învățare specifice educației în context nonformal precum cafeneaua publică, photovoice, open space technology, living library – biblioteca vie, metoda smart, teatrul forum, teatrul labirint, green drama, improvizația, animația socioeducativă, metoda ready mades, metoda Inside-Outside, animația stradală și nu în ultimul rând, circul adaptat. Cea de-a doua ediție a „Laboratorului de educație nonformală” este un eveniment finanțat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acțiune”. Cei care doresc să se înscrie la acest eveniment trebuie să trimită formularul de candidatură și CV-ul în format european până pe data de 9 iunie, la adresa nonformalii@gmail.com. Organizatorii vor acoperi integral costurile pentru 50 de participanți, pentru alți 15 experți în metode de educație nonformală și 35 de reprezentanți ai ONG-urilor sau instituțiilor care lucrează cu tinerii.
Detalii pot fi găsite pe blogul evenimentului, la adresa http://nonformalii.wordpress.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?