Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Profesorii navetişti merg la şcoală pe banii lor


Majoritatea profesorilor este nevoită să facă naveta pe banii ei pentru că primarii refuză ori, din lipsă de fonduri, nu îi decontează transportul. Cifrele oficiale arată că din cele 1.161 de cadre didactice navetiste doar la 325 se decontează banii pentru transport, în vreme ce marea lor majoritate, adică 836 de cadre didactice nu primește un leu pentru naveta zilnică de la domiciliu spre școală și invers. Acest abuz a fost adus la lumină de conducerea Inspectoratului Åžcolar care a precizat că aproximativ 25 % din primării nu își onorează cheltuielile ce le revin prin lege cu privire la naveta profesorilor iar alții, sub pretextul lipsei de fonduri, se prevalează de această responsabilitate. În unele cazuri profesorii au ajuns în situații disperate, asta pentru că primarii nu le-au plătit nici măcar o zi de navetă încă din luna septembrie a anului trecut. Iordache Bostan, șeful Inspectoratului Åžcolar Județean spune că va înainta o solicitare Prefecturii pentru a face ordine în rândul primarilor care nu au cuprins în execuția bugetară sumele necesare pentru navetiști. Dacă situația nu se va remedia nici în urma acestui demers, Bostan a anunțat că își va da întâlnire cu primarii răi platnici în instanță. „Consider că s-a ajuns la acest fapt deoarece mulți primari nu-și doresc profesori navetiști și își doresc cadre didactice din comună, fie ele și necalificate. Dar mai sunt și primari care au bani și nu vor să plătească. Trimit astăzi (ieri – n.r.) la Prefectură o situație și cer sprijinul de a se adresa primăriilor care nu au alocat bani pentru decontarea navetei profesorilor. Dacă timp de două sau trei luni nu vor da banii e posibil să fiu parte într-un proces. Mi se pare corect să se aplice legea și când vine vorba de drepturi, nu doar de obligații. Aceste lucruri trebuiau să le facă sindicaliștii, nu eu !”, a declarat Iordache Bostan, șeful Inspectoratului Åžcolar Județean.

„De unde să scot acești bani?!”

Printre comunele unde se află cei mai mulți navetiști se numără Cârligele cu 23 de profesori dar și Andreiașu de Jos și Broșteni cu câte 15 profesori fiecare. Potrivit textului de lege, plata sumei alocată pentru navetă se va efectua de către administrația publică locală. În plus, în cazul în care nu este mijloc de transport în comun există posibilitatea decontării benzinei. Primarii din teritoriu par, însă, să nu fi auzit de Legea 128/1997 prin urmare consideră că este mai sănătos pentru bugetul local să nu se onoreze această datorie. Ei spun că aceasta ar trebui să fie datoria Inspectoratului Åžcolar și nicidecum a lor, în condițiile în care fondurile nu sunt suficiente nici pentru plata propriilor funcționari din primărie. Ba mai mult decât atât, acum sunt primari care au renunțat la unii angajați din cauza lipsei banilor „În primul rând nu sunt bani pentru salarii pentru angajații primăriei, darămite pentru naveta profesorilor?! Noi nu am decontat încă din toamnă pentru că nu sunt bani. Acei guvernanți, când au dat legea, oare au întrebat Consiliile Locale dacă vor avea fonduri să le deconteze naveta profesorilor? Inspectoratele școlare angajează, ei ar trebui să și plătească naveta cadrelor di-dactice. Când se fac angajările să se țină cont de domiciliu și alte criterii. Sunt profesori din Cotești care fac naveta la Cârligele și din Cârligele fac naveta la Cotești. Comunitatea locală nu spune nu decontării sumei transportului profesorilor. Dacă cadrele didactice au câștigat un drept, foarte bine dar să se indice și sursele de finanțare pentru că altfel nu se poate. De unde să iau acești bani ? Pe lună, ar trebui să achit circa 6.000 de lei pentru transport iar pe an circa 50.000 lei. De unde oare să scot acești bani ?”, a declarat Åžtefan Moscu, primarul comunei Cârligele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?