Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Cursuri pentru jurnalişti în Garnizoana Focşani


Ministerul Apărării Naționale organizează, prin Direcția Informare și Relații Publice, cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, ediția 2010. Cursul are durata de cinci zile și se desfășoară în locații ale Ministerului Apărării Naționale aflate în garnizoana Focșani, în perioada 21-26 iunie. Pentru a asigura antrenamentul intensiv al fiecărui participant, numărul maxim de participanți este limitat la 14. Scopul principal al cursului este acela de a pregăti jurnaliștii pentru activitatea din zonele de criză și război, inclusiv pentru mediatizarea problemelor din domeniul apărării naționale. Accentul va fi pus pe cunoașterea și înțelegerea riscurilor multiple la care se expun jurnaliștii care relatează din zone de operații și pe formarea deprinderilor practice de acțiune în situații periculoase. Pentru a asigura o instruire o-rientată pe specificul situațiilor cu care se pot confrunta jurnaliștii, programul cursului are în vedere nu numai cele mai recente evoluții înregistrate în situația reporterilor care transmit din zone de conflict și riscurile actuale la care se expun pe timpul exercitării profesiei, ci și luarea în considerare a experienței Armatei României în operații.  Crearea unor situații cât mai apropiate de realitatea teatrelor de operații militare va fi asigurată prin aplicarea pe scară largă a conceptelor utilizate în pregătirea personalului militar care urmează să fie desfășurat în misiune. Cursul se va desfășura prin contribuția comună a specialiștilor militari și a unor jurnaliști cu experiență în relatarea evenimentelor din zone de conflict și va beneficia de participarea reprezentanților organizațiilor profesionale din mass-media, care vor împărtăși cursanților din cunoștințele și experiența lor. La curs se pot înscrie jurnaliști din toată țara iar pregătirea va fi în Garnizoana Focșani. Antre-namentele se vor concentra în special pe demonstrarea efectelor armamentului și muniției de război, cunoașterea și evitarea pericolelor prezentate de mine, încărcături explozive și capcane, comportamentul în situația căderii în captivitate, comportamentul la punctele de control și măsurile de acordare a primului ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?