Elevii clasei a IV-a A, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, au fost, zilele trecute, oaspeții Bibliotecii instituției, pentru a participa la ultima activitate din cadrul proiectului educațional intitulat „Biblioteca, prietena mea”. Aceasta a fost dedicată atât Zilei Copilului, cât și Zilei Învățătorului sărbătorită, în fiecare an, la sfârșitul lunii iunie. Evenimentul a debutat cu o realizare în Power Point cu imagini, poezii și citate despre copilărie. Cu același prilej, învățătoarea Nuța Ghețu și bibliotecara Neculina Tudorache le-au prezentat elevilor drepturile fundamentale ale copilului, subliniind și care este importanța respectării acestora de toate statele lumii.
Ulterior, eleva Indra Sandu a interpretat poezia lui Octavian Goga, „Dăscălița”, făcând, astfel, trecerea la programul dedicat tuturor cadrelor didactice din școală. Un moment emoționant l-a constituit evocarea profesorilor trecuți în neființă, printre ei numărându-se și fostul director adjunct al liceului, profesoara de geografie Olga Sfetcu. „A fost un exemplu de profesionalism și mo-destie, un om deosebit care nu va fi uitat niciodată”, a declarat învățătoarea Nuța Ghețu.
În finalul activității, toți elevii care s-au evidențiat prin numărul mare de cărți citite pe parcursul întregului an școlar, au primit, din partea bibliotecarei, diplome de excelență.