Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Primăria Panciu şi-ar putea închide uşile


Primăria Panciu și-ar putea închide ușile de la 1 august dacă nu va primi banii necesari pentru finanțarea activității curente, avertizează primarul Ion Petre. Acesta precizează că, la începutul anului, Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Vrancea a alocat, pentru echilibrarea bugetului, doar 100.000 lei, în timp ce primării comunale PDL precum Păunești, Å¢ifești sau Suraia, au primit sume de câteva ori mai mari.
Prin intermediul unui comunicat de presă, edilul arată că, pentru funcționarea instituției, până la finele acestui an, ar mai fi nevoie de 1.385.000 lei.
„Cu aceste sume de bani, Primăria Panciu ar plăti indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap și indemnizațiile asistenților personali (175.000 lei); ar asigura funcționarea grădinițelor, șco-lilor și liceelor din oraș (75.000 lei); ar plăti Combustibilul Lichid Ușor (CLU) consumat de Spitalul Panciu în iarna 2009-2010 (180.000 lei); ar plăti Combustibilul Lichid Ușor (CLU) consumat pentru încălzirea, în iarna 2009-2010, a sălilor de clasă la Liceul Ioan Slavici Panciu, Åžcoala de Arte și Meserii Panciu, Grădinița nr. 1 Panciu, Centrul de Reabilitare Persoane cu Handicap Panciu și alte cinci școli și grădinițe din cartierele orașului (275.000 lei) și, nu în ultimul rând, ar asigura plata salariilor personalului din Primăria Panciu și cea a contribuțiilor către bugetul statului aferente salariilor personalului administrației locale pentru lunile aprilie și mai 2010 (680.000 lei)”, se arată în comunicatul de presă.
Conștient de faptul că bugetul orașului Panciu nu poate asigura dezvoltarea spre care aspiră cetățenii, Ion Petre a canalizat munca echipei pe care o conduce către atragerea de fonduri europene.
„În acest moment, la nivelul Primăriei Panciu, există un număr de 34 de proiecte europene depuse pentru obținerea finanțării. Unele dintre aceste proiecte au obținut avizul favorabil al autorităților intermediare de evaluare a proiectelor, așteptându-se încheierea contractelor, în ve-derea finanțării. Pentru toate aceste proiecte care își propun reabilitarea Liceului „Ioan Slavici”, reabilitarea unor străzi din oraș, conservarea unor monumente existente la nivelul orașului Panciu, printre care și paraclisul subteran de la Mănăstirea Brazi, Primăria va trebui să aibă o contribuție proprie de 2%. Alocațiile bugetare ale Guvernului României nu vor permite nici măcar co-finanțarea acestor proiecte, astfel încât munca unei echipe care a reușit să atragă fonduri europene în valoare de câteva zeci de milioane de euro va fi falimentată de politica unui Guvern care nu susține decât administrațiile PDL”, a precizat Ion Petre.
În același comunicat de presă, primarul Ion Petre precizează că, din luna august, va recomanda însoțitorilor persoanelor cu handicap, asistenților personali, educatorilor, profesorilor, părinților din oraș și cadrelor medicale din Panciu să picheteze Instituția Prefectului și Direcția Generală a Finanțelor Publice, singurele instituții în măsură să poată determina actualul Guvern să suplimenteze alocațiile bugetare ale Primăriei Panciu. Aceasta este soluția pentru ca instituția să nu își închidă porțile, să continue să ofere servicii cetățenilor și, nu în ultimul rând, să implementeze proiectele europene declarate eligibile.
„Ar fi o rușine de neimaginat pentru acest Guvern dacă nu va fi capabil să asigure fondurile necesare pentru implementarea proiectelor europene pentru care Primăria Panciu a depus atâtea eforturi. Proiectele care vizează reabilitări de licee, de străzi, de clădiri de patrimoniu nu sunt nici ale primarului Ion Petre, nici ale partidului pe care acesta îl reprezintă. Toate sunt proiecte ce vizează creșterea gradului de confort al cetățenilor orașului Panciu, cetățeni ai României precum cei din Suraia, Å¢ifești sau Păunești”, a concluzionat primarul Ion Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?