Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Membrii Clubului Seniorilor au fost în Nordul Moldovei


Membrii Clubului Seniorilor din cadrul Filialei de Cruce Roșie Vrancea s-au întors, vineri seara, din excursia de trei zile la mănăstirile din Nordul Moldovei. Cei peste 30 de excursioniști au vizitat mai bine de zece biserici și mănăstiri dar și Cetatea din Suceava și Muzeul de Istorie din același oraș. Aceștia au participat chiar și la slujbe religioase, și-au cumpărat mai multe suveniruri și au făcut fotografii la locurile pe care le-au vizitat pentru a păstra, astfel, vie amintirea călătoriei. Buna dispoziție a întregului colectiv a făcut ca vremea, pe alocuri nu tocmai prielnică, să nu mai pară atât de urâtă. „A fost foarte frumos pentru noi toți, chiar ne-am simțit bine. Am vizitat foarte multe mănăstiri, Cetatea și Muzeul de Istorie. Sala Tronului din muzeu este absolut superbă. Dragomirna, mănăstirea unde ne-am cazat este și ea foarte primitoare”, a declarat Elena Năstase, membru al Clubului Seniorilor. După cele trei zile în care seniorii s-au plimbat prin Moldova și au văzut multe din frumusețile acestei regiuni, drumul spre casă nu putea fi altfel decât vesel, în ton cu experiența trăită. Tocmai din acest motiv oamenii au cântat tot drumul până la Focșani. Întorși din călătorie mulți dintre ei vor să plece din nou peste câteva luni în alte părți ale țării. „În timpul verii mai mergem pe la țară așa că ne vom vedea mai rar la club dar prin septembrie, octombrie am vrea să plecăm din nou prin țară. Asta se va întâmpla și în funcție de pensiile noastre și dacă ne vor fi reduse sau nu”, a mai spus Elena Năstase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?