Profesorii care vor participa în comisiile de examinare de la Bacalaureat sau au participat în cadrul examenelor de evaluare națională vor primi bani pentru munca prestată. Inspectoratul Åcolar Județean a anunțat că a primit, de curând, o notă de la Ministerul Educației în care se aduce la cunoștință faptul că personalul didactic care face parte din comisiile de examinare sau cele de contestații, va primi bani. Pentru fiecare lucrare corectată profesorul va primi 3 lei iar pentru activitatea desfășurată în eva-luarea națională, persoanele responsabile cu activitatea de comunicații virtuale vor fi remunerate cu suma de 275 lei. De asemenea, cei care se ocupă de examenul de Bacalaureat vor fi plătiți după cum urmează: președintele comisiei centrului de examen care răspunde de examinarea a cel mult 450 de candidați va încasa de la Ministerul Educației 400 de lei, în vreme ce profesorii ce au în grijă peste 450 de candidați vor primi suma de 425 lei. Vicepreședinții centrelor de examinare, secretarii dar și membrii vor încasa, pentru activitatea prestată, 275 de lei. Nu în ultimul rând, asistenții vor fi plătiți cu câte 25 lei pe zi. Sume frumușele de bani vor încasa și profesorii care se vor ocupa de buna desfășurare a examenelor în vederea admiterii la liceu. Persoanele care fac parte din comisiile centrelor zonale vor fi plătite la rândul lor în mod dife-rențiat, în funcție de responsabilitățile pe care le vor avea. Mai exact, președintele comisiei va încasa 300 de lei în vreme ce însumat, vicepreședintele și secretarii care asigură examinarea a peste o mie de candidați vor primi o mie de lei. Numai în procesul examenului de Bacalaureat au fost angrenați peste 500 de profesori. În condițiile în care liderii de sindicat din învățământ atrag profesorii la proteste, șefii din învățământ de la București îi îmbie pe profesori la muncă prin stimulente.