Mai mulți jurnaliști au fost împiedicați de ofițeri SPP să se apropie de Emil Boc pentru a-i solicita o declarație în momentul în care premierul intra în sala de plen a Parlamentului unde urma să aibă loc votarea moțiunii de cenzură.
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a instalat un cordon de protecție între ușa cabinetului președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, lift și intrarea în sala de ședințe a Parlamentului, măsură care nu a mai fost luată până acum.
Cordonul din material plastic era dublat cu ofițeri SPP postați la aproximativ trei metri unul de celălalt. În momentul în care prim-ministrul a ajuns la Camera Deputaților și a ieșit din lift, îndreptându-se către biroul Robertei Anastase, reporterul unei televiziuni a trecut pe sub cordon încercând se se apropie de Emil Boc pentru a-l întreba ce sentiment îl încearcă înainte de votarea moțiunii de cenzură. Jurnalistul a fost reținut de agenții SPP, iar șeful dispozitivului de protecție a Parlamentului i-a spus: „Dacă aveam cătușele la mine, te arestam”.
La câteva minute de la acest incident, când Emil Boc și Roberta Anastase au ieșit din birou pentru a merge către sala de ședințe, mai mulți jurnaliști au încercat la rândul lor să treacă pe sub cordonul de delimitare, unii dintre aceștia fiind reținuți de SPP.
Surse din SPP au declarat ulterior că instalarea acelui cordon de protectie s-a făcut la cererea lui Emil Boc, acesta nedorind să fie solicitat de presă pentru a da declarații.