Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Un tânăr aflat la cules de ghebe, atacat de un urs, dar salvat de doi bărbați


Ionuț P., un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Vidra, a reușit, joia trecută, să scape cu viață din ghearele unui urs. Întâmplarea, care ar fi putut avea un deznodământ tragic, s-a petrecut într-o zonă împădurită de pe raza comunei Valea Sării. După cum ne-a povestit tânărul, animalul sălbatic l-a atacat, sărind dintr-un tufiș. Potrivit acestuia, norocul a făcut ca în apropiere să se mai afle încă doi bărbați care i-au auzit țipetele și i-au venit în ajutor, reușind să sperie animalul și să-l facă să se îndepărteze. „Eram la ghebe singur. Nu prea îmi mai amintesc exact ce s-a întâmplat. Știu doar că a sărit ursul la mine dintr-un tufiș. Am țipat și m-am rostogolit la vale. Întâmplător în zonă mai erau doi oameni care au auzit și au venit și ei acolo. Ursul m-a apucat, dar am avut noroc de oamenii ăia care au sunat la 112 și m-au transportat până la ambulanță. Acum sunt destul de bine, nu am rămas internat”, ne-a declarat Ionuț P.
    Unul dintre martorii atacului ne-a povestit că ursul parcă era turbat când a atacat și este posibil să fie venit din alt județ. „Ursul stătea la pândă, într-un tufiș, și  deși noi am făcut gălăgie nu a plecat. Când am vrut să coborâm, l-am auzit mârâind de două ori și s-a aruncat direct spre acel tânăr. Acesta a fugit dar a căzut și a fost ajuns de urs care l-a mușcat. Norocul lui că este o pantă foarte mare acolo și animalul s-a rostogolit după ce l-a mușcat. Eu am fugit spre animal, am făcut gălăgie iar ursul, după ce a ridicat capul spre noi s-a uitat două secunde și a plecat.  Am sunat la 112 și am așteptat până a venit ambulanța SMURD, care l-a transportat la spital. Din fericire, ursul nu a mușcat atât de rău cât am crezut noi. Cred că mai avea un centimetru până la artera femurală altfel era dificil de salvat”, ne-a spus I.M.
    Cei doi bărbați l-au transportat pe tânărul atacat de urs la un echipaj SMURD sosit la marginea pădurii. Echipajul SMURD a transportat ulterior victima la Compartimentul de Primire Urgențe a spitalului Vidra. Potrivit cadrelor medicale, el prezenta plagă coapsă dreaptă, era conștient și cooperant.
    Contactat telefonic, primarul comunei Valea Sării, Valentin Marcu, ne-a spus că populația de urși a crescut considerabil în zonă și că oamenii se plâng frecvent autorităților locale din această pricină. Îngrijorător este faptul că din cauza lipsei de hrană, animalele sălbatice au început să coboare la marginea satelor și să distrugă culturile agricole ale oamenilor. „Este o problemă deosebită legată de urși, mai ales în zonă la noi. S-au înmulțit extraordinar de mult și au început să coboare în jurul satului, datorită faptului că nu au hrană. Legislația la noi în țară protejează animalele, dar oamenii îi lasă pe locul doi. Chiar și într-o excursie dacă ai vrea să mergi să te plimbi este foarte periculos pentru că populația de urși s-a înmulțit. De asemenea, fac niște pagube imense în culturile oamenilor, atât urșii cât și porcii mistreți. Oamenii vin și se plâng la noi, dar noi nu avem cum să-i ajutăm. Este o situație urâtă. Nu este vorba numai de Valea Sării, ci vorbim de toată zona de la Vidra în sus. Este un fenomen grav și ar trebuie luate măruri legislative, care să dea voie la diminuarea riscului”, ne-a spus primarul comunei Valea Sării, Valentin Marcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?