Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Patru juniori de la “Prosport 2009 Focşani”, selecţionaţi pentru AC Milan Junior Camp


Proiectul „Milan Junior Camp”, care presupune recrutarea tinerelor talente în fotbal, a fost lansat la începutul săptămânii, în prezența lui Daniele Massaro, fost campion al AC Milan. Focșaniul este reprezentat la această selecție de patru copii și un antrenor, toți de la clubul „Prosport 2009” Focșani. Împreună cu antrenorul de portari al clubului Prosport, Adrian Schinește, patru juniori (Mihai Mirică, Marius Schinește, Răzvan Palade și Alin Schinește) au trecut cu bine peste prima parte a selecției. Proiectul campaniei Milan Junior Camp constă în pregătirea sportivă, de către antrenori ai clubului italian, a copiilor cu vârste între 7 și 14 ani care doresc să învețe tainele celui mai popular joc din lume. Astăzi, numai doi dintre cei peste 200 de copii vor fi selectați pentru un stagiu de pregătire la Milano, împreună cu alți juniori din peste 30 de țări ale lumii, participante la proiect. Daniele Massaro s-a arătat încântat de evoluția micuților fotbaliști ai clubului Prosport Focșani: „Mă bucur că am revenit în România pentru acest proiect. Toți copiii sunt bine pregătiți și ne este foarte greu să-i alegem pe cei mai buni. Este important nu numai să ai calități fizice și tehnice, ci și caracter și suflet. Juniorii de la Focșani au trecut cu bine peste primele teste și sunt copii cu potențial. Dorim să le oferim ocazia să fie pregătiți și să se antreneze în culorile lui AC Milan. Filosofia noastră este de a descoperi și cultiva talentul și abi-litățile copiilor chiar în țările lor”, a precizat fostul internațional italian care speră ca micuții să capete o experiență de neuitat.

„Este o experiență unică” 

Antrenorul clubului Prosport Focșani, Adrian Schinește s-a arătat impresionat de profesionalismul tehnicienilor de la AC Milan. „Este ceva unic. Totul este făcut la secundă, cu multă minuțiozitate. AC Milan este club cu renume și nu își permite să facă lucruri de mântuială. Juniorii clubului Prosport au arătat că au calități și s-au ridicat la nivelul de pregătire cerut de specialiștii ita-lieni. Este o experiență unică. Numai că te pregătești în culorile clubului Milan înseamnă foarte multe pentru orice copil”, a comentat tehnicianul focșănean. La sfârșitul stagiului de pregătire de astăzi, doi dintre cei mai talentați  juniori vor câștiga o excursie în Milano, pe Stadionul San Siro, unde vor avea ocazia să se întâlnească cu participanții la program din alte peste 30 de țări. „La Milano va fi o întâlnire a celor mai buni copii care au participat la proiect din întreaga lume. Este posibil ca unora dintre ei să li se propună să rămână în cadrul centrului de copii de la formația italiană, în funcție de cât de talentați sunt”, a declarat Daniele Massaro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?