Copiii de la Grupa mare a Grădiniței cu program prelungit „Dumbrava Minunată”, din cartierul păncean Crucea de Sus, și-au luat rămas bun de la educatoare în cadrul serbării de sfârșit de an, găzduită de Casa de Cultură. „Este un sfârșit de an încărcat atât de bucurie, cât și de tristețe. De bucurie, pentru că se apropie vacanța, cu distracție, la mare sau la munte și cu tristețe, pentru că ne despărțim de cei care, din toamnă, vor merge la școală”, a spus educatoarea Zamfirița Toșcuță. Coordonați de educatoarea Maricuța Olaru, copiii au evoluat în cadrul unui program artistic în care, prin cântec și vers, și-au reamintit de cele mai frumoase momente trăite în grădiniță și au demonstrat că sunt pregătiți să meargă la școală. O apariție scenică deosebită au avut-o și prichindeii de la Grupa mică, îndrumați de educatoarele Elena Mihalcea și Viorica Militaru. La serbarea de sfârșit de an, aceștia au dat viață personajelor din îndrăgitul basm „Albă ca zăpada”, fiind aplaudați pentru dezinvoltura cu care și-au interpretat rolurile. Serbarea de sfârșit de an a copiilor de la Grădinița „Dumbrava Minunată” s-a încheiat cu premierea celor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la concursurile organizate pe parcursul anului.