Profesorii sunt mai dornici decât oricând să se titularizeze, chiar dacă posturile oferite anul acesta sunt în majoritate, în școlile din mediul rural. Åi-au depus dosarele 896 de candidați pentru examenul de titularizare din 14 iulie, pentru cele 60 de posturi titularizabile. Bătălia cea mai mare este pentru educatori, unde au fost depuse 159 de dosare pentru cele 12 posturi titularizabile. Alți 110 și-au depus dosarele în vederea validării și participării la examen pentru 4 posturi de învățător ce au fost scoase la concurs. Nu mai puțin de 62 de dosare au fost depuse pentru cele șase posturi titularizabile de profesor Limba engleză în vreme ce alte 48 de dosare așteaptă validarea pentru Limba franceză. Nu în ultimul rând, 31 de candidați și-au depus dosarele pentru cele patru posturi de matematică. Oferta mo-destă de anul acesta mai cuprinde însă și posturi de economie – educație antreprenorială, economie aplicată, filosofie – logică și argumentare, istorie, geografie, geografie – istorie, istorie – geografie, psihologie, biologie, matematică – fizică, limba germană, limba romani – maternă, limba spaniolă, alimentație pu-blică și turism, construcții și lucrări publice, creație confecții (maiștrii instructori), economic – administrativ – comerț și servicii, poștă, educație tehnologică, electronică și automatizări, electrotehnică – electromecanică, industrie alimentară, mecanică, transporturi rutiere, protecția mediului, ecologie, silvicultură și nu în ultimul rând textile – tricotaje și confecții textile și finisaj textil. De asemenea școlile ar mai avea nevoie de profesori de educație fizică și sport, gimnastică artistică, rugby, dans modern, dans popular, religie ortodoxă, religie romano – catolică, educație muzicală, educație plastică, educație vizuală, pictură – desen, procesarea computerizată a imaginii, forme muzicale, istoria muzicii, chitară, flaut, vioară, limba și literatura română, limba și literatura română – literatura universală, chimie, chimie – fizică, fizică, fizică – chimie, informatică, informatică – tehnologia informațiilor și tehnologia informației și a comunicațiilor, educator – învățământ special, învățător – învățământ special, profesor – educator – învățământ special, profesor itinerant de sprijin – învățământ special, profesor psihopedagog – învățământ special și nu în ultimul rând, psiho-pedagogie specială – învățământ special. Dosarele se vor analiza în perioada 5-7 iulie urmând ca pe data de 14 iulie să aibă loc exa-menul de titularizare. În funcție de disciplina pentru care au optat, candidații validați se vor prezenta în vederea susținerii examenului fie la Centrul de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, fie la Centrul de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”.