Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Prezervative livrate cu bicicleta


Curieri pe bicicletă distribuie, de joi, prezervative la domiciliul solicitanților din Geneva, Berna și Zurich, în cadrul unei noi inițiative a Biroului Federal pentru Sănătate Publică din Elveția în lupta împotriva SIDA, acțiune care se va desfășura pe tot parcursul acestei luni, transmite Efe. Printr-un singur apel telefonic, unul din cei 25 de curieri va ajunge în aproximativ o oră la domiciliul sau locul în care se află perechea care a făcut cererea. Totuși, la Geneva, campania botezată ‘Love life Stop Sida’ nu a avut un succes prea mare în primele sale ore de viață, după cum a comentat pentru Efe unul dintre distribuitori, Mario Rhyner. ‘Până acum nu am primit nicio solicitare, ci doar apeluri din partea presei’, a declarat acesta. În ciuda faptului că livrarea este gratuită, cuplurile trebuie să plătească pentru prezervative, la un preț de opt franci (în jur de șase euro) pentru trei bucăți, adică aproximativ cât costă în farmacii. Trei companii asigură distribuirea prezervativelor în Geneva, Berna și Zurich, activitate care se va desfășura de luni până sâmbătă, între orele 8 – 17. Mesajul principal, susține Departamentul de Sănătate elvețian, este ‘acela de a face lumea să aibă mereu la îndemână prezervative pentru a face față situațiilor imprevizibile’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?