Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Toate organizaţiile PSD se vor implica în ajutorarea familiilor sinistrate


Biroul Permanent Național (BPN) al PSD a stabilit ca toți membrii partidului, toate organizațiile social-democrate, să se implice într-o acțiune masivă de ajutorare a familiilor sinistrate, precum și a localităților care au fost afectate de inundații, a anunțat, ieri, secretarul general al formațiunii, Liviu Dragnea.
„Am stabilit să facem o acțiune coordonată, pentru că, în degringolada pe care o vedem cu toții și lipsa de organizare și reacția târzie a guvernanților, ar fi foarte rău ca efortul multor oameni din România să fie necoordonat. Este important ca ajutoarele și alimentele care trebuie să ajungă la oamenii care au fost afectați de inundații să fie echilibrate. Suntem în contact permanent și astăzi (luni – n.r.), eventual mâine, cel mai târziu, vom finaliza această acțiune să vedem exact cantitățile de alimente, de apă, de pături, eventual și medicamente – care sunt nevoi imediate – să meargă acolo unde este nevoie și în cantități echilibrate”, a spus Dragnea.
Totodată, la propunerea președintelui partidului, Victor Ponta, BPN a aprobat ca tinerii social-democrați să se implice în acțiuni bine structurate și coordonate de voluntariat, prin care să vină în sprijinul familiilor sinistrate, în această vară.
„Vrem să ne implicăm într-o acțiune prin care să putem sprijini autoritățile locale în eventualitatea refacerii unor școli sau biserici, care au fost afectate. În scurt timp vor începe din nou școlile și parcă vedem că Guvernul sau ministerul nu sunt în stare să asigure ceea ce este necesar pentru ca elevii să reia cursurile”, a menționat Dragnea.
Secretarul general a explicat că ajutoarele și donațiile proprii vor fi strânse de membrii PSD, iar convoaiele de camioane și tiruri cu alimente, medicamente, apă și pături vor fi îndrumate către locurile cu probleme.
„Ar fi foarte rău ca după inundațiile acestea să inundăm și noi autoritățile locale sau oamenii dintr-o comună cu foarte multe cantități dintr-un aliment și foarte puține cantități din alt aliment, sau alte tipuri de ajutoare”, a precizat Dragnea.
El a arătat că aceste convoaie cu ajutoare vor fi însoțite de liderii organizațiilor care le vor trimite, existând posibilitatea ca și alți membri ai conducerii centrale, inclusiv Victor Ponta, să participe la astfel de acțiuni.
„E firesc să meargă și liderii PSD cu aceste ajutoare.(…)E foarte posibil să participe (lideri din BPN – n.r.). N-am stabilit să meargă cineva anume, toată lumea care vrea să se implice”, a apreciat Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?