Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

„Picaţii“ riscă să rateze Bac-ul din toamnă


Cei peste 1.000 de absolvenți de liceu care nu au reușit să promoveze în prima sesiune a examenului de Bacalaureat nu se grăbesc să se înscrie la sesiunea din toamnă. Deși înscrierile au debutat la data de 5 iulie, iar mâine este ultima zi de înscriere, absolvenții de clasa a XII-a nu se înghesuie cu dosarele la secretariatele unităților de învățământ unde au învățat. Oficialii din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea nu cred că este vorba de dezinteres din partea absolvenților de liceu, ci mai degrabă este vorba de lipsă de informare. Deși este o informație total eronată, șefii din ISJ Vrancea cred că cei mai mulți candidați bănuiesc că înscrierile pentru cea de-a doua sesiune vor debuta tocmai în luna august, cu puțin timp înainte de începerea probelor scrise. În realitate însă, potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, înscrierile au debutat acum câteva zile, respectiv pe data de 5 iulie și se vor finaliza la data de 9 iulie, adică mâine. „Am observat că sunt mulți elevi care nu cunosc graficul de înscriere în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Ei au impresia că înscrierile se fac în august, însă nu este așa. Consider că intervalul scris în metodologie este prea scurt, iar elevii nu cunosc această metodologie și nu se înscriu la sesiunea a doua. Cei care au depus contestații să vină să se înscrie pentru că mai au puțin timp”, a subliniat Iordache Bostan, șeful Inspectoratului Åžcolar Județean. Astăzi vor fi afișate și rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, obținute după rezolvarea contestațiilor, iar singura șansă a candidaților declarați respinși este înscrierea la sesiunea din august – septembrie a testului de maturitate.  Acesta va debuta la data de 30 august cu proba scrisă la Limba și Literatura Română, în data de 1 septembrie candidații urmând a susține proba obligatorie a profilului. Examenul de Bacalaureat sesiunea august – septembrie se va încheia pe 2 septembrie, cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării. Rezultatele vor fi afișate două zile mai târziu, între orele 16.00 – 18.00 candidații nemulțumiți având posibi-litatea să depună contestații. În data de 8 septembrie vor fi afișate rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat. Statistica oficială, făcută publică de Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea odată cu afișarea rezultatelor de dinainte de contestații, arată că doar 62,18% dintre candidați au promovat în sesiunea din iunie – iulie a examenului de Bacalaureat. Astfel, din cei 2.911 candidați înscriși, 2.850 s-au prezentat la examen, iar dintre aceștia 1.077 au fost declarați respinși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?