Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Dosare nevalidate pentru titularizare


Din cele peste 800 de dosare depuse pentru validare în vederea participării la examenul de Titularizare, 40 au fost nevalidate. Potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea, nu au fost validate dosarele candidaților care au absolvit cursurile unei facultăți neacreditate de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului. În această situație nu se află doar absolvenii Universității „Spiru Haret”, ci toți profesorii care au absolvit o facultate privată ale căror diplome de licență nu sunt recunoscute de Minister. Ca și noutate a examenului de Titularizare de anul acesta, sistemul de securizare a datelor va fi mult mai bine pus la punct față de anii precedenți. Ministerul Educației a decis ca în toată țara să existe doar 11 centre, unde să se corecteze lucrările. „Aproximativ 40 de solicitări de participare la examenul de titularizare au fost respinse, deoarece forma de învățământ nu a fost autorizată în momentul înscrierii. Anul acesta, examenul va fi mai securizat, Ministerul a precizat că vor fi 11 centre de evaluare a lucrărilor. În momentul de față, nu știm în ce județ vor fi corectate tezele din Vrancea”, a precizat Iordache Bostan, șeful ISJ Vrancea.                                                                  
La examenul de titularizare de anul acesta, au fost scoase la concurs 60 de posturi, majoritatea în mediul rural. Pe data de 14 iulie va avea loc examenul de Titularizare. În funcție de disciplina pentru care au optat, candidații validați se vor prezenta în vederea susținerii examenului, fie la Centrul de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, fie la Centrul de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?