La 15 ani, Octavian P. își asigură singur cele necesare traiului de zi cu zi pentru el și mama sa. Chiar dacă o are aproape, pentru băiat, cea care i-a dat viață este mai mult un chin, femeia având probleme psihice. Traiul celor doi este greu și întunecat dar asta nu-l împiedică pe Octavian să viseze că într-o zi, după ce își va finaliza studiile va fi cu adevărat pe picioarele sale.
Cu puterea unui om matur, Octavian încearcă de unul singur să găsească soluții pentru viitorul său. Locuiește cu mama sa dar nu are niciun sprijin din partea ei. De la moartea bunicilor, lucrurile s-au schimbat pentru cei doi. Femeia s-a adâncit și mai mult în gândurile sale iar băiatul, care vrea să trăiască într-o lume reală, se luptă să-i facă față. Vara aceasta a terminat gimnaziul și a fost admis la un liceu din Focșani, la profilul de industrie alimentară, dar n-a fost nimeni cu el să-i spună un cuvânt de încurajare sau să se bucure pentru reușita sa. „Mama nici nu știa că am intrat la liceu. Habar nu avea că am terminat școala generală. Câteodată, când e în toane bune, mai vorbesc cu ea. Mai mereu e nervoasă, mă trimite la muncă și se calmează numai când îi duc de mâncare. Dacă ar ști că o am de la cantină, s-ar supăra rău de tot”, spune Octavian. Băiatul reușește să îi ducă zilnic mâncare, pe care o ia de la Cantina de Ajutor Social. Aproape zilnic, purtând cu el o sacoșă în care aduce recipientele pe care le va umple cu mâncare gătită, trece pragul cantinei. Când nu vine, cu siguranță că a prins o zi de muncă. Săptămâna trecută a reușit să lucreze pentru câteva zile la un comerciant din Piața Moldovei, la vânzare de pepeni. Cum marfa s-a epuizat în scurt timp, băiatul a rămas în așteptarea altor zile de muncă în care să facă rost de un bănuț. „Când vor avea din nou pepeni de vânzare, mă vor chema. Am luat 25 de lei pe zi și doi pepeni. Zilele astea am vorbit cu un prieten să mă duc la lucru în construcții. Nu m-am dus însă. Iau 40 de lei pe zi dar două săptămâni nu mai pot de spate. Dacă voi mai prinde niște zile de muncă poate reușesc să îmi pun deoparte un ban pentru școală deși, banii ăștia puțini, cum vin, așa se duc”, spune cu voce stinsă Octavian. Pe umerii săi slabi, apasă parcă o povară mai mare decât o poate duce. Åži totuși, cu pu-terea unui titan, reușește să facă față cruzimii vieții sale. În timp ce alți copii de vârsta sa, aleargă prin discoteci, distracții și terase, băiatul se gândește în primul rând la asigurarea hranei pentru el și mama sa. Locuiesc într-un apartament de trei camere, lipsit însă de confortul unei familii normale, de lumină sau căldură. Din cauza unor facturi neachitate la electricitate, din martie 2009, au fost debranșați de la curent. Apa caldă pare un lux pentru bietul băiat care spune că de ani buni nu mai beneficiază de acest serviciu. „Gazul îl mai plăteau vecinii dar din cauză că mama ținea flacăra să ardă degeaba, toată iarna, ni l-au tăiat și pe ăla. Facturile de la lumină și apă sunt aproape achitate. Nu știu cine le-a plătit. A venit acasă un plic în care se spunea că mai aveam puțin de plată plus rebranșarea”, a adăugat copilul cu un licăr de speranță în suflet.
Drama unei mame
Octavian nu are niciun sprijin în această lume și totuși, la vârsta la care alții mai copilăresc, el se confruntă cu problemele unui om mare. Cele mai frumoase amintiri ale sale sunt legate de vremurile în care trăiau bunicii și „avea bani”. Ei erau singurii care reușeau s-o pună pe mama la punct. „Era așa de bine când trăiau bunicii. Atunci aveam și bani…Ei o trimiteau pe mama la muncă. Deși știu că a lucrat mult timp la spital, ultima dată vindea în piață. De când au murit totul s-a schimbat. Mama s-a afundat și mai mult în problemele ei iar eu sunt tot mai singur”, povestește Octavian. Băiatul nu știe cât de grave sunt problemele mamei sale dar spune că uneori, atunci când nu are unde duce carnea s-o gătească, o mănâncă crudă. Un unchi care locuiește de asemenea în Focșani i-ar putea fi sprijin băiatului, dar omul nu vrea să-și ia o responsabilitate în plus când acesta are o mamă. „Din alocația mea nu văd uneori nici-un ban. M-am zbătut să îmi fac un card să pot să-mi ridic singur banii dar cum s-o duc pe mama să semneze pentru mine? Banii îi bea sau își cumpără țigări. Se bucură mult când îi mai dau și un ban în plus să-și ia o țigară la bucată”, spune cu durere Octavian. Din ceea ce a auzit de la bunicii săi, copilul știe că mama sa a ajuns în această stare după ce, în urmă cu mulți ani a fost dată în șomaj după ce a lucrat ani buni la spital. „Åžtiu că a fost dată în șomaj. Un pic de la asta, un pic de când au tăiat curentul și apa caldă, văzând că nu mai poate face față cheltuielilor, a înnebunit. Îmi este greu să am grijă și de ea”, zice adolescentul. Sprijin găsește în vecinii din bloc sau la o prietenă a mamei. Femeia care locuiește nu departe de blocul său îi mai gătește, îi spală hainele și chiar îi mai dă un ban. Despre faptele mari pe care le face pentru Octavian nu vrea să vorbească, spunând că nu are nevoie de publicitate. „Mama sa este nebună și îl ajut pentru că așa vreau eu. Nu vreau publicitate”, spune vecina.
„Aș vrea să-l cunosc pe tata”
Pe tatăl său, Octavian nu l-a cunoscut niciodată. Poate că uneori îl visează și ar vrea ca bărbatul pe care și-l imaginează el să-i întindă o mână de ajutor. Omul nu apare însă în lumea reală, fiind o fantasmă a spe-ranțelor unui suflet chinuit. De la bu-nici a auzit o poveste despre părintele său care nu l-a căutat niciodată. Poate nici nu știe că există, poate nici nu știe că un fiu născut dintr-o relație pasageră îl așteaptă măcar să vadă cum arată. „Aș vrea să-l cunosc pe tata. Pe mine mă cheamă și Vergil și știu că îi port numele. Atâta știu de tata. Bunicii spuneau că nu e de pe la noi și că s-a cunoscut cu mama pe la Băile Herculane. Cred că are o familie și că are alți copii. Pe mama nu am întrebat-o niciodată de el pentru că îmi e teamă de reacția ei. Poate aș avea un sprijin de la tata dar…mă descurc și singur”, declară cu o reală amărăciune, Octavian. Nu-l mai așteaptă pe tatăl său, știe că nu va veni niciodată să-l caute pentru că probabil nici nu știe că fiul său există și îl așteaptă.
Sprijin pentru un copil singur
Visul lui Octavian este de a avea „bani”. Pentru el, asta înseamnă lumină, căldură, curățenie, haine și mâncare. Pentru acest motiv se ține de școală și vrea să ajungă și la facultate. Băiatul vrea un loc de muncă și o viață normală. Au fost și oameni care i-au întins o mână de ajutor. La Cantina de Ajutor Social, de unde își procură mâncarea, directorul Angela Lungu se interesează de soarta sa. „Octavian a ajuns la noi după ce a făcut o boacănă. Este cu siguranță unul dintre cele mai nefericite cazuri dintre cele pe care le-am întâlnit aici la Cantină”, spune Angela Lungu. Nevoile și traiul greu l-au îndemnat pe Octavian să fure. Băiatul recunoaște fapta și spune că nu ar mai face așa ceva pentru nimic în lume. „Eram în sala de sport și m-am dus după o minge când am văzut telefonul unui profesor. L-am luat. Prima dată am zis să-l păstrez dar când mi s-au oferit bani pe el, l-am vândut pentru 300 de lei”, recunoaște cu regret Octavian. A fost descoperit fiind pârât de niște colegi, dar oamenii legii, înțelegând situația băiatului i-au dat o mână de ajutor și l-au îndrumat către Cantina de Ajutor Social. „Am promis la toată lumea că nu mai fac așa ceva. Acum nu mai am probleme”, a mai adăugat băiatul. Vrea o viață curată din mai multe puncte de vedere.
Fără un ban în buzunar, cu ochii plini de speranță vrea să termine studiile pe care le va începe în toamnă. Nu știe însă cum va face rost de banii necesari pentru haine și rechizite pentru anii școlari ce vor urma. Octavian nu mai speră, probabil, în ajutorul nimănui și se roagă să mai prindă vreo zi la cules de struguri sau la vândut pepeni. Câți copii știu, astăzi, cum se câștigă un ban? Octavian are nevoie de sprijin și totuși, nu cere nimic de la nimeni. L-ar înțelege, cu siguranță, un om care a trecut prin situația sa, deși un sprijin material l-ar găsi la oameni înstăriți. Åži cu suflet…
