Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Locuinţe, curţi şi drumuri inundate la Homocea


Ploaia torențială de miercuri seara a lăsat urme în comuna Homocea. 20 de gospodării, 100 de hectare de porumb și trei drumuri au fost afectate de ploi. Oamenii din Costișa și Lespezi pot ajunge în comună doar pe jos, mașinile neputând circula pe cele două drumuri de acces. În șapte din cele 20 de gospodării apa a ajuns în interiorul locuințelor. Primarul comunei Homocea, Neculai Ionescu, spune că estimează pagubele la 600 – 700 mii lei. Apa a fost scoasă cu motopompele de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Homocea și de pompierii de la Adjud. Casele în care a intrat apa pot fi locuite în continuare. „A plouat miercuri seara torențial, cam 40 de minute, și acum avem destule probleme. Au fost case în care a intrat apa, dar și gospodării. Åži culturile au avut de suferit. Aproximativ 100 de hectare de porumb au fost inundate, sperăm ca apa să se retragă. De asemenea, pe DJ 119 A, din centrul satului Costișa și până la biserică, pe o suprafață de 1,3 kilometri drumul a  fost distrus în proporție de 90%. Apa a adus de pe versanți pământ și a blocat drumul. Åži la Lespezi, strada Mircea Cel Bătrân a fost afectată în proporție de 30%, iar pe DC 16, în comuna Homocea apa a înfundat tuburile unui pod, a trecut peste el, a smuls un parapet dar și o bucată din asfalt. A fost închisă circulația câteva ore iar acum se circulă pe un singur sens”, a spus Neculai Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?