Absolvenții promoției 1957 de la Colegiul Național „Unirea”, și-au dat întâlnire, sâmbătă, pentru a sărbători 53 de ani de la absolvirea liceului. Acum oameni mari, realizați și cu părul albit de trecerea timpului, foștii elevi s-au reîntâlnit după atâta amar de vreme cu lacrimi în ochi și cu bucuria că au avut prilejul să trăiască acest moment unic. După clipele emoționante ale revederii, sărbătoriții au ciocnit câte o cupă cu șampanie, timp în care au depănat amintiri din tinerețe, apoi și-au povestit și secvențe din viața de după absolvire. De asemenea, și-au povestit și cum au reușit să aibă cariera mult visată, la care în copilăria lor poate doar sperau. Unii dintre absolvenții Colegiului Național „Unirea”, promoția 1957, au ajuns președinți de corporații în Statele Unite ale Americii, alții au condus destinele a sute și sute de studenți de la Universitatea din București, în vreme ce alții au făcut carieră ca medici de succes sau chiar procurori. Cu toții au dus o viață după principii de o înaltă moralitate, pe care le-au moștenit de la părinți și le-au dezvoltat ca și liceeni. Deși au sărbătorit mai bine de jumătate de veac de la absolvirea liceului, acești oameni minunați nu au ratat nici o oportunitate de a se vedea și de a-și împărtăși din experiențele multe și frumoase din propria viață. „Ne-am întors la casa adolescenței noastre și suntem tare bucuroși că avem colegi tare realizați, care au participat la o cursă unde nimeni nu a ieșit pe ultimul loc. Depănăm amintiri, petrecem clipe frumoase împreună. Dorim să facem o monografie a gene-rației noastre. Acum adunăm materiele, colegii mei scriu amintirile din liceu și un traseu al vieții lor de până acum”, a spus Vasile Lefter, actualmente profesor la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani. Revederea absolvenților promoției 1957 de la Colegiul Național „Unirea” a continuat la pensiunea unuia dintre colegi, situată în inima stațiunii Lepșa. Cu toții au petrecut, s-au simțit bine și au povestit până ieri, când șederea lor a luat sfârșit, fiecare întorcându-se la viața lui. Åi-au luat la revedere unii de la alții cu promisiunea că dacă vor fi sănătoși, se vor revedea și la anul, în aceeași formulă, pentru a sărbători 54 de ani de la absolvirea claselor liceale.