Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Baremurile arbitrilor, plătite ca la nuntă


Ca să nu mai uite să achite baremurile, cluburile din fotbalul vor fi nevoite să le plătească arbitrilor în plic imediat după jocurile oficiale. Primele trei ligii de fotbal din România sunt, precum țara, mereu surprinzătoare. Comitetul Executiv al Federației a decis încă de acum o lună de zile, dar informația a răsuflat abia luni, ca arbitrii să fie plătiți „cash” imediat după meci de către cluburile organizatoare, și nu prin intermediul FRF (la nivelul primelor două ligi), așa cum se întâmpla până acum. Adică, la plecarea de la stadion, „cavalerii fluierului”, îmbăiați, aranjați și parfumați, vor fi nevoiți să-i strângă mâna președintelui gazdă, altfel n-ar mai intra în posesia baremului. „Arbitrii ne-au furat, a fost un meci oribil, japcă pe față”, ar fi declarația starostelui local, pentru ca apoi să se caute în buzunar de lichidități pentru achitarea serviciilor pe bază de fluier, cartonașe și fanioane. Cine va ști ce sumă se va găsi în plic? Firește, adresantul și destinatarul și este greu de crezut că va număra cineva banii în public pentru a vedea dacă sunt câteva sute sau mii în plus… „Se revine la sistemul cu baremuri, deoarece cluburile nu au binevoit să plătească arbitrii la Federație. Sunt cluburi care nici acum nu au plătit arbitrii și atunci FRF, prin Comitetul Executiv, a hotărât ca baremurile să se dea după fiecare meci, iar clubul care nu plătește nu va mai fi programat în următorul meci din campionat. O să se dea cash, că doar nu o să le dăm cecuri la arbitri”, a explicat Dumitru Dragomir, președintele LPF, după Adunarea Generală a Ligii, desfășurate luni în București. Un arbitru central la partidele ligii a treia de fotbal este plătit cu 500 de lei , un asistent primește 350 de lei, iar observatorul federal va primi suma de 300 lei. „Sincer, nici nu știu cum este mai bine. În vechiul sistem de plată, de multe ori cluburile uitau să achite baremurile. Chiar și CSM Focșani a avut probleme cu plata baremurilor și de multe ori s-a apelat la buzunarul prietenilor pentru a se achita suma respectivă. Acum, dacă nu plătești după joc, riști să nu mai fii programat etapa viitoare și chiar este o problemă”, a declarat președintele secției de fotbal de la CSM Focșani, Dan Dumitru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?