Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Papa Francisc a dialogat în direct cu echipajul de pe Stația Spațială Internațională


Papa Francisc s-a aflat, joi, timp de 20 de minute, în legătură directă cu cei șase astronauți de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informează AFP. Suveranul pontif a profitat de această ocazie pentru a-i întreba pe cei șase astronauți aflați în prezent pe ISS, trei americani, doi ruși și un italian, printre altele, care cred că este „locul omului în Univers” după ce au petrecut un timp în spațiu. Comandantul Randy Bresnik i-a răspuns suveranului pontif că pentru el cea mai mare bucurie este munca în cadrul laboratorului spațial, iar acest lucru îl poate face ”să privească creația lui Dumnezeu, într-o anumită măsură, din această perspectivă”.
Cosmonautul rus Alexander Misurkin a declarat că a citit în spațiu ”Micul prinț”, romanul scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, și a fost impresionat de perspectiva asupra iubirii a copilului. ”Dragostea este forța care îți dă putere să-ți dai viața pentru altcineva”, a spus acesta, informează The Independent. Papa a lăudat răspunsul lui Misurkin spunând: ”Este evident că ați înțeles mesajul pe care l-a explicat într-o manieră atât de poetică Saint-Exupéry și că voi, rușii, aveți (acest lucru) în sânge, în tradițiile voastre umaniste și religioase”. Papa Francisc a devenit astfel al doilea papă din istorie care dialoghează cu astronauții aflați pe orbita Pământului. Cu această ocazie specială, astronauții de pe ISS i-au mărturisit suveranului pontif că, văzut din spațiu, Pământul este de o ”frumusețe de nedescris”.
Din spațiu, oamenii nu pot să nu observe ”frumusețea indescriptibilă a Pământului nostru și să nu se simtă mișcați”, i-a spus papei astronautul Randolph Bresnik. Acesta a adăugat că de pe ISS ”vedem pace și liniște (…) nu sunt granițe, conflicte, doar pace”, un lucru ce face pe oricine ”să realizeze cât de fragilă este existența noastră”, a adăugat Bresnik, conform DPA. De asemenea, în cadrul conversației, Papa i-a întrebat pe astronauți care au fost motivațiile care i-au determinat să aleagă această meserie. Unul dintre cei doi ruși prezenți la bordul ISS, Sergey Ryazanskiy, a răspuns că a ales să devină astronaut călcând pe urmele bunicului său care a activat în cadrul primului proiect Sputnik al Uniunii Sovietice.
Și fostul papă Benedict al XVI-lea a purtat o conversație în direct cu astronauții de pe ISS, în 2011. Unul dintre astronauții prezenți la acel moment la bordul ISS, Paolo Nespoli, s-a aflat și joi în direct cu papa Francisc. Acesta a ținut să îi spună suveranului pontif, în cadrul discuției de joi, că speră că în curând și alți oameni să poată ajunge în spațiu adăugând că ”acest lucru se va întâmpla cu siguranță în viitor”. Convorbirea a fost transmisă în direct de NASA și de Vatican.
Papa Francisc este un susținător al activității Academiei Pontificale de Științe, care reunește în mod regulat cercetători din lumea întreagă pentru schimburi de opinii cu privire la subiecte precum schimbările climatice. ISS orbitează în jurul Pământului la o distanță de aproximativ 350 de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?