Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Cadavru mâncat de animale, găsit în Putna


Cadavrul unui bărbat din orașul Măcin, județul Tulcea, a fost găsit, sâmbătă, în apele râului Putna, în apropierea podului de la Vidra. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana decedată se numește Georgică C., și avea 52 de ani. Acesta muncea la societatea care se ocupă de reabilitarea drumului și nu mai fusese văzut de colegi de pe 21 iulie. Atunci, Georgică C., care obișnuia să consume băuturi alcoolice a plecat de la punctul de lucru pentru a-și procura băutură și nu s-a mai întors. Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o stare avansată de putrefacție și era parțial mâncat de animale. Trupul neânsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. În urma acesteia se va stabili cu dacă bărbatul a murit înecat sau din alte motive. Polițiștii continuă și ei cercetările în acest caz. Tot sâmbătă, și un bărbat din Vânători a fost găsit decedat. La ora 18.00, polițiștii din Vânători au fost sesizați despre faptul că Ion S., de 57 de ani, din localitate a fost găsit decedat. În urma cercetărilor s-a stabilit că acesta trăia în condiții mizere, era un consumator înfocat de băuturi alcoolice și nu avea niciun fel de ocupație. Cadavrul bărbatului nu prezenta urme de violență și a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?