Pedeliștii au ajuns să vopsească în portocaliu până și scaunele din incinta Sălii Polivalente din Focșani. În disperare de cauză, după ce sondajele îi arată că nu mai prind vreun loc la următoarele alegeri din 2012, politrucii pedeliști se agață de orice găselniță pentru a face pe plac șefilor de partid. Ultimul exemplu este al încă șefului de la Direcția de Sport Vrancea, Daniel Gongu, care a ordonat vopsirea în portocaliu a scaunelor din incinta Sălii Polivalente. Nu a contat istoria și culorile sportului focșănean pentru că pedeliștii vor să fie în tot și în toate. De altfel, o simplă căutare pe internet arată semnificațiile acestei culori, care poate fi de ajutor în manipularea exprimării sexuale excesive și este folosită pentru a crește potența sexuală. De asemenea, psihologii arată și ce implicații poate avea folosirea în exces a culorii portocalii asupra sportivilor. Un simplu click pe Google arată că, spre exemplu, portocaliul nu ar trebui să fie utilizat prea îndelungat deoarece abuzul lui produce o mare neliniște. Rămâne de văzut cum vor reacționa sportivii care vor evolua în competițiile oficiale în „Templul sportului vrâncean”, așa cum a numit Sala Sporturilor șeful pedelist și care vor fi rezultatele.
Pleacă Gongu sau Baciu?
Direcțiile județene de tineret vor fi comasate cu cele de sport. Măsura a fost anunțată zilele trecute de ministrul Daniel Funeriu, care a precizat că din cele 1920 de posturi ale celor direcții vor rămâne doar 1350 de posturi. La un moment dat, până în 2003 când s-au despărțit cele două direcții și s-a desființat Ministerul Tineretului și Sportului, Direcția de Sport și cea de Tineret aveau activități comune. În perioada următoare se așteaptă publicarea deciziei în Monitorul Oficial și abia apoi se va ști cu exactitate ce se va întâmpla. Acolo unde sunt baze sportive și tabere vor exista un director și un director adjunct, dar rămâne de văzut pe ce variantă se va merge deoarece directorii celor două instuții vrâncene nu au pri-mit niciun document oficial. În acest moment, Direcția de Sport îl are ca director coordonator pe pedelistul Daniel Gongu, în timp ce Direcția de Tineret are ca șef un alt „portocaliu”, Adrian Baciu.
Fără recomandare portocalie?
Funcțiile de conducere ale noilor direcții județene de tineret și sport vor fi ocupate prin concurs. „Metodologiile de concurs nu sînt încă elaborate. Fiindcă procedurile ne impun mulți pași de parcurs, concursurile vor fi programate poate peste 60 de zile”, a susținut Corvin Nedelcu, secretarul general al ANST. La examenele din 2009, dosarele candidaților au conținut și recomandări ale autorităților locale. „Atît președintele Doina Melinte, cît și ministrul Daniel Funeriu doresc transparență și corectitudine. Candidații pot veni la concurs îmbrăcați cum doresc, în tricouri portocalii, verzi sau albastre. În final, vor conta doar experiența și pregătirea”, a precizat oficialul.