Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

„Jocuri interzise“ la Clubul Cinefililor


La Clubul Cinefililor, din cadrul Centrului de Limbi Străine al Bibliotecii Județene Vrancea, va putea fi vizionat filmul „Jocuri interzise” (1952) – regizor Rene Clement, joi, de la ora 16.30. O mulțime de filme pun în relief absurditățile și cruzimele vieții omenești, descriindu-le prin ochii copiilor; puține însă o fac mai eficient și mai expresiv decât cel mai bun film al lui Rene Clement, „Jocuri interzise”. Acțiunea, ca în majoritatea capodoperelor lui Clement, se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: o fetiță de cinci ani, Paulette (Brigitte Fossey) rămâne orfană când părinții ei sunt omorâți    într-un atac aerian în timp ce părăseau Parisul. Adoptată de nevoie de o familie de țărani, Paulette se îm-     prietenește cu mezinul familiei, Michel (Georges Poujouly), un băiat de 11 ani, și cei doi își creează o lume secretă în care se reflectă moartea atotprezentă în jurul lor. Adunând insecte și animale moarte, copiii țin ritualuri solemne în cinstea lor și le îngroapă într-un hambar dezafectat, murmurând fraze abia înțelese din slujbele funerare catolice. Când descoperă aceste „jocuri interzise”, adulții sunt indignați, iar cei doi prieteni – uimiți și tulburați – sunt despărțiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?