Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

PSD şi PNL vor vota împotriva majorării TVA


PNL și PSD au decis, ieri, după o întâlnire la nivel de secretari generali, ca senatorii celor două partide să voteze împotriva ordonanțelor de urgență prin care se majorează TVA și se modifică legea finanțelor publice locale. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, și vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, au anunțat că senatorii celor două partide vor vota, în sesiunea extraordinară, împotriva Ordonanțelor de Urgență 63 și 85. Cele două acte emise de Guvern se referă la modificarea Codului Fiscal, prin majorarea TVA de la 19 la 24%, respectiv la modificarea Legii finanțelor publice locale. „Am convenit (cu PNL -n.r.) să votăm împreună împotriva majorării TVA și împotriva Ordonanței care modifică legea finanțelor publice locale, care transformă primarii din opoziție în oameni fără putere”, a explicat Dragnea, după ce Fenechiu a anunțat decizia. Secretarul ge-neral al PSD a mai precizat că social-democrații și liberalii se vor consulta în ce privește amendamentele care vor fi depuse la Senat la OUG privind descentralizarea unităților spitalicești, pentru a-și susține reciproc propunerile de modificare a actului emis de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?