Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

România, prima poziţie în UE după inflaţia anuală din iulie


România ocupă primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcție de creșterea prețurilor de consum din iulie, de 7,1%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, după ce în iunie   s-a plasat pe locul trei, la nivelul blocului comunitar rata anuală medie a inflației fiind de 2,1%, potrivit Eurostat. În luna iunie, rata anuală a inflației din România a fost de 4,3%, iar cea medie din UE de 1,9%. Dintre cele 26 de state comunitare prezente în raportul Eurostat (lipsește Marea Britanie), prețurile de consum au scăzut în iulie doar în Irlanda (1,2%) și Letonia (0,7%), celelalte țări consemnând evoluții pozitive. Cele mai mari rate ale inflației se observă, excluzând România, la Grecia (5,5%) și Ungaria (3,6%). Comparativ cu luna iunie, inflația anuală a urcat în 19 țări membre ale UE, a rămas la același nivel într-un singur stat (Finlanda) și a scăzut în șase. România se plasează, de asemenea, pe primul loc în UE după avansul lunar al prețurilor de consum, de 2,6%, pe pozițiile următoare situându-se Malta (0,6%) și Bulgaria (0,5%). Indicatorul a fost negativ în 15 state, pozitiv în nouă și zero în Lituania și Ungaria. La nivelul UE, prețurile s-au redus, în ritm lunar, cu 0,2%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?