Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Licitaţie pentru locurile de parcare


Primăria Focșani va scoate la licitație publică locurile de parcare de la blocuri. Fiecare familie va putea închiria prin licitație un singur loc de parcare în timp ce firmele vor putea licita pentru trei locuri. Pentru a se putea înscrie la licitație, focșănenii trebuie să depună o cerere la Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice din cadrul Primăriei, care are sediul pe bulevardul Mărășești. Oficialii primăriei spun că proiectul nu este nou dar abia acum a trecut de votul consilierilor locali. Taxa pentru parcare va fi anuală iar locul va fi rezervat între orele 17.00 și 8.00. În restul zilei parcarea va fi publică.
„Deocamdată ne aflăm în stadiul marcării parcărilor și a numerotării locurilor. Ulterior acestea vor fi scoase la licitație astfel încât proprietarii de autoturisme să poată obține un astfel de spațiu. Va fi o li-citație cu strigare, unde cel care va oferi mai mult va obține locul de parcare”, a afirmat viceprimarul Bogdan Matișan. El a precizat că pe locurile de parcare aferente unui bloc nu se pot înscrie persoane care nu locuiesc în imobilul respectiv.
În cazul în care o persoană găsește un autoturism parcat pe spațiul închiriat de la primărie, poate apela la firma care se ocupă cu ridicarea mașinilor parcate ilegal. „La fiecare parcare vor exista indicatoare în care se vor preciza condițiile, cu orarul dar și cu numărul de telefon al firmei care ridică mașinile parcate neregulamentar. Firma poate fi solicitată atât în cazul în care este găsită o mașină parcată pe locul închiriat cât și în cazul în care un autoturism blochează ieșirea din parcare”, a precizat viceprimarul Matișan.
În ultimii doi ani, la nivelul municipiului Focșani au fost create 420 de locuri de parcare dintre care 370 pe străzile reabilitate unde  s-a tăiat din trotuar pentru a fi realizate spații pentru mașini. Celor care primesc autorizații de construcție pentru clădiri li se solicită prin certificatul de urbanism să creeze și locuri de parcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?