Acțiunile autorităților franceze împotriva romilor aflați în situație ilegală sunt susținute masiv de populația franceză, trimiterea către România a romilor fără documente legale fiind aprobată de 65 la sută dintre francezi.
Consolidarea politicii de securitate impusă în cursul verii de președintele Nicolas Sarkozy, în special intensificarea repatrierii către România a romilor aflați în situație ilegală, a generat critici virulente în rândul opoziției de stânga, dar și în cadrul unor sectoare ale dreptei, precum și în străinătate.
În pofida polemicii, Franța continuă aceste expulzări. După două serii de zboruri săptămâna trecută, două avioane special închiriate, cu un transport de 284 de romi, au aterizat ieri la București.