Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

„Cărțile eroilor și ale războiului” – expoziție itinerantă în mausoleele din Vrancea


Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea va derula, până pe 1 decembrie, sub egida Consiliului Județean, proiectul „Expoziție de carte itinerantă „Cărțile eroilor și ale războiului” în cadrul Centenarului Primului Război Mondial – Anul Mărăști, Mărășești, Oituz. „În perioada 2016-2018, România serbează trei evenimente centenare de înaltă rezonanță istorică: intrarea României în Primul Război Mondial, victoriile răsunătoare de la Mărăști, Mărășești, Oituz și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, repere istorice care au dat măsura de glorie a poporului român, în contextul Primului Război Mondial. Este șansa noastră de a traversa împreună aceste momente de omagiere a trecutului nostru și este, de asemenea, o datorie morală, o datorie de onoare, să punem în valoare, cu demnitate și mândrie, aceste evenimente istorice, pentru cei de astăzi și pentru cei de mâine – „Întru slava eroilor neamului”, așa cum s-a scris, cu evlavie, pe frontispiciul Mausoleului de la Mărășești”, transmite Teodora Fîntînaru, managerul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, acest proiect de evocare și omagiere a eroilor a fost finanțat prin Hotărârea de Guvern nr. 472/2017, din Fondul de rezervă bugetară, la dispoziția Guvernului, prevăzută în bugetul pe anul 2017 al Județului Vrancea. „Peste tot în țara noastră, istoria mai veche sau mai nouă a lăsat urme ale vitejiei, izbânzii și ale morții eroice. Dar numai pe acest picior de plai românesc s-a strigat „Pe-aici nu se trece!”, iar acest strigăt de luptă și de victorie a traversat un secol și ne umple pieptul de mândrie și astăzi! Niciun județ, nicio parte de țară, nu are atâtea monumente și cimitire închinate ostașilor români și străini din Primul Război Mondial, cum are Vrancea eroică. În mausoleele de la Mărășești, Mărăști, Soveja, Focșani – simboluri sacre ale istoriei noastre – odihnesc, pentru veșnicie, spre pildă și necesară aducere aminte, mii și mii de eroi, peste mormintele cărora, generații și generații așează tricolorul românesc și florile recunoștinței. Tema recunoștinței este vie și astăzi, când elogiul nostru se cuvine să fie pe măsura faptelor înaintașilor, pentru ca părinții, bunicii, veteranii noștri să fie siguri că învățăm lecțiile istoriei!”, a declarat Teodora Fîntînaru.

Programul pentru prima activitate din proiect

    Prima activitate din proiect va avea loc pe 2 noiembrie a.c., la Mausoleul Mărășești, și va începe la ora 11.00, cu lansarea cărții scriitorului Vasile Malanețchi, „Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de la Mărășești al poetului Alexei Mateevici”. Prezentarea cărții va fi făcută de Vasile Malanețchi, care este director al Muzeului Național de Literatură din Chișinău, Republica Moldova.
    Urmează, apoi, un recital susținut de Grupul vocal „Coronița satului” al parohiei Liești, județul Galați, coordonat de preotul Gabor Constantin, și proiecția diaporamei „Alexei V. Mateevici s-a întors la Movileni!”, prezentată de preotul Chirvase Stelian din parohia Movileni, județul Galați.
    Urmează alte activități, după cum urmează: Lansare de carte: Alexei Mateevici – „Scrieri de pe frontul românesc”, volum îngrijit, studiu introductiv și cronologie de Ștefan Andronache. Prezintă preotul Joghiu Gheorghe, protopop Protoieria Tecuci; Proiecția diaporamei „Alexei Mateevici pe meleagurile tecucene și vrâncene – aug. 2017 – 1080”. Prezintă Ștefan Andronache, directorul Bibliotecii Municipale Ștefan Petică Tecuci; Vernisajul expoziției documentare de fotografii „Itinerariile prin România ale preotului-poet Alexei Mateevici, decembrie 1916-iulie 1917”.

Lansări și prezentări de carte

    Evenimentul va continua cu alte lansări de carte, după cum urmează: Vasile Mihăilescu – „Ai văzut un Rege plângând, cititorule?: Amintiri din Campania pentru întregirea neamului 1916-1918” – Ediție îngrijită de Mihail Adafini și Mihai Liviu Adafini; Mihail Adafini – „Orașul Panciu în timpul Războiului pentru Întregirea României”. Prezintă Mihail Adafini – profesor la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu și președintele Filialei Vrancea a Societății de Științe Istorice din România; Aurel Neculai, Stănel Ion – „Mărășeștii în fapte și imagini”. Prezintă Aurel Neculai – profesor de istorie la Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu Mărășești.
Lansările de carte vor fi urmate de: vernisajul expoziției de cărți poștale din colecția personală a lui Aurel Neculai; vernisajul expozițiilor de carte, fotografii și medalii din colecțiile Bibliotecii Județene Vrancea, colecționarilor Petre Mincu (Focșani), Aurel Neculai (Mărășești), Ioan Codreanu (București). Vor prezenta: Teodora Fîntînaru, managerul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea și Adrian Èšiglea, purtătorul de cuvânt al instituției de cultură vrâncene.
Va urma recitalul Grupului vocal „Coronița satului” al parohiei Liești, județul Galați, coordonat de preotul Gabor Constantin. Manifestările se vor încheia cu vizitarea Mausoleului de la Mărășești.

Activități închinate eroilor

La toate aceste activități vor participa elevi, cadre didactice, bibliotecari de la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Focșani, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani, Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu Mărășești, utilizatori ai Bibliotecii Orășenești din Mărășești și membri ai CARP Milcovul Focșani.
Partenerii bibliotecii în acest proiect sunt: Muzeul Vrancei, Primăria Orașului Mărășești, Biblioteca Municipală Ștefan Petică Tecuci, Protoieria Tecuci, Biblioteca Orășenească Mărășești, Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu Mărășești, Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Focșani, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani și CARP Milcovul Focșani.
      Proiectul va continua cu activități închinate EROILOR din Primul Război Mondial la Mausoleele de la Mărăști – 9 noiembrie, Soveja – 15 noiembrie și Focșani – 29 noiembrie 2017. Organizatorii au pregătit pentru comunitatea noastră lansări și prezentări de carte, expoziții de carte, fotografii, cărți poștale și medalii, dialoguri și invitați speciali din România și Republica Moldova, vizionări de filme istorice și vizite ghidate în Mausoleele vrâncene.
„Suntem convinși că evocarea și omagierea, alături de comunitatea  vrânceană, a luptelor din Primul Război Mondial, a personalităților Armatei Române, a rolului vrâncenilor la făurirea României Mari, vor contribui la stimularea și cultivarea respectului față de valorile autentice ale poporului nostru, față de virtuțile sale fundamentale: dragostea de neam, demnitatea, curajul, patriotismul și spiritul de sacrificiu. Adresăm din inimă invitația întregii noastre comunități vrâncene de a ni se alătura în acest demers omagial!”, a transmis Teodora Fîntînaru, managerul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?