Mai mulți tineri din Republica Moldova au poposit timp de câteva zile pentru a se relaxa, în inima Munților Vrancei, respectiv în Centrul de Agrement de la Gălăciuc. În total, 30 de tineri de peste Prut au luat parte la un schimb de experiență, în compania a 20 de tineri voluntari focșăneni, în cadrul proiectului „Schimb de tineri”. Inițiat și susținut de Direcția Județeană de Tineret (DJT) Vrancea, proiectul a fost organizat în perioada 22-27 august, în scopul de a-i ajuta pe tineri să schimbe impresii și, de ce nu, să se împrietenească. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, tinerii au avut ocazia să viziteze cele mai frumoase zone din Vrancea, precum Rezervația Naturală Cheile Tișiței, Cascada Putnei, Păstrăvăria Lepșa, Casa memorială „Moș Ion Roată”, monumentele istorice de la Soveja, Mărăști, Mărășești, Stația Seismică Vrâncioaia, dar și muzeele din Focșani.
***
Tinerii au participat și la o serie de activități cultural-artistice, sub îndrumarea scriitorului Gheorghe Neagu, acesta din urmă oferindu-le oaspeților câte un exemplar din revista „Oglinda Literară”. Åi pentru ca șederea tinerilor basarabeni să fie cu adevărat reușită, formația tradițională „Cimpoierii” a susținut un spectacol la Gălăciuc, cu adevărat reușit, ocazie cu care tradițiile s-au împletit într-un mod armonios cu jocul și voia bună. Oficialii instituției vrâncene de tineret au subliniat că proiectul a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea creativității, abilităților și a calităților personale ale participanților, dovedindu-se a fi astfel, un instrument important de promovare a învățării non-formale și informale în rândul tinerilor.