Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Distracție de Halloween la școală, în cluburi și acasă; în Piața Moldovei din Focșani dovlecii s-au vândut foarte bine


Halloween, sărbătoare de origine celtică, preluată inclusiv de români, a fost sărbătorită și de vrânceni. Halloween-ul s-a sărbătorit în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, precedând sărbătoarea catolică Ziua Tuturor Sfinților. Această sărbătoare este o bună ocazie de a demitiza moartea, fiind o sărbătoare așteptată de cei care iubesc să se deghizeze.
Și vrâncenii au preluat din obiceiurile specifice de Halloween, respectiv sculptarea manuală a dovlecilor, costumarea în personaje de groază și colindatul. Dovlecii sculptați cu fețe monstruoase sau comice și luminați cu ajutorul lumânărilor au fost folosiți la decorarea caselor și grădinilor sau ca lanterne. Celebra lumânare aprinsă în dovleac, dar și costumele de groază au menirea de a ține spiritele rele la distanță.
Părerile despre Halloween sunt împărțite, unele persoane fiind de acord cu această sărbătoare, altele nu. „Nu am nicio problemă cu acestă sărbătoare împrumutată de la americani, ba chiar îmi place. Este o manifestare care distrează, în general, tinerii. Mi-a plăcut mult cum a fost marcată la club, weekendul acesta. Au avut un decor mișto”, este de părere Viorel Ghiorghiță. „Cred că ar trebui sărbătorită ca la americani, dacă tot am luat-o de la ei. Ar fi frumos să colinde copiii după dulciuri, să îți sperii cunoștințele, să dăruiești și să primești bomboane, nu să se facă doar petreceri în costume”, este de părere Clara Dogaru. Maria, o elevă în clasa a IV, spune că a sărbătorit de două ori Halloween-ul și că este foarte bucuroasă de acest lucru. „M-am distrat de două ori de Halloween, prima dată la școală și a doua oară acasă. La școală ne-am costumat, am făcut desene cu fantome și monștri. Acasă am făcut un dovleac super haios, pe care l-am folosit ca să îi sperii pe cei din casă. I-am colindat deja pe părinții mei, iar ei mi-au dat dulciuri”, a spus, entuziasmată, Maria.
În timp ce unii cred că este un bun prilej de a se distra, de a se costuma, de a-i speria pe prieteni și vecini și de a strânge bomboane, alții nu sunt de acord cu această sărbătoare. „Halloween-ul nu trebuie sărbătorit de noi, pentru că nu e sărbătoare românească. Nu trebuie să ne luăm după americani. Oricum e mai mult pentru partea comercială”, consideră Alexandru. De aceeași părere este și Daniela Păiuș. „Nu sunt de acord, nu e românească”, spune aceasta.
În Piața Moldovei din Focșani, dovlecii s-au vândut ieri foarte bine. Unul dintre vânzători ne-a spus că știa de această sărbătoare, tocmai de aceea a venit cu dovlecii în piață și nu s-a înșelat: s-au vândut foarte bine.

Halloween-ul sărbătorit în avans de elevii din Mărășești

    Elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 2 Mărășești au petrecut Halloween-ul în avans. Eleviilor li s-a făcut o prezentare a sărbătorii, pentru a înțelege mai bine care este sensul ei. Copiii au stabilit mai apoi cum să fie decorată sala de clasă, ca să arate cât mai înfricoșător. Așadar, ei au confecționat, din hârtie, lilieci, pisici negre, măști, fantome și dovleci. Nu au lipsit nici desenele tematice, care au fost expuse pe un panou. Costumele de Halloween au fost creative, de la dovleci, monștri, schelete, vrăjitoare, drăcușori și vampiri, până la om de afaceri sau judecător. Pentru a fi și mai înspăimântători, unii copii s-au pictat pe față.
La final, elevii au primit și au împărțit prăjituri, bomboane, ciocolată și alte duciuri. Nu s-a făcut o premiere a costumelor și măștilor, deoarece toți elevii au fost originali și implicați, deci toți câștigători. „Am organizat această activitate deoarece copiii și-au dorit foarte mult să facem ceva de Halloween. Împreună am realizat un decor tematic foarte frumos. Sunt bucuroasă că am reușit să le pun imaginația la încercare”, a spus învățătoarea Liliana Dogaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?