Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Pelerini la vechile vetre monahale din județul Vrancea


Sâmbătă, 21 octombrie 2017, într-o frumoasă zi de toamnă, elevii premianți din anul școlar 2016-2017 ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău au efectuat un pelerinaj la vechile vetre monahale din județul Vrancea. Însoțiți de profesorul lor de Religie, Anghel Gabriel Mugurel, aceștia au vizitat mai întâi Mănăstirea Dălhăuți, unde au avut ocazia să cunoască obștea monahală, dar și să se închine la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Profund impresionați de istoria mănăstirii, elevii au ascultat cu atenție sfaturile maicii care le-a fost ghid.
Următorul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Lepșa. Maicile de aici le-au vorbit pelerinilor despre Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului și despre faptul că unul dintre ucenicii acestuia a întemeiat un schit, pe urmele căruia a fost ridicată actuala mănăstire. Elevii, sfioși și încărcați spiritual, s-au închinat în vechea biserică de lemn a așezământului monahal, apoi, în biserica nouă, care se remarcă prin frumusețea și măreția ei. Drumul a continuat, șerpuind printre munții de conifere, până la Cascada Putnei, unde copiii au putut admira un peisaj de poveste.
Lăsând în urmă minunățiile naturii create de Dumnezeu, pelerinii s-au deplasat la Mănăstirea Brazi. În liniște și rugăciune, aceștia s-au închinat la moaștele Sfântului Teodosie și au vizitat bisericuța subterană din incinta mănăstirii. Maica stareță i-a întâmpinat cu bucurie, oferindu-le și o binecuvântată agapă frățească.
Întreaga activitate a fost susținută de Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din cartierul buzoian Micro XIV, în colaborare cu domnii directori ai unității școlare omonime din vecinătate.

Prof. Anghel Gabriel Mugure

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?