Cele două reprezentante ale Vrancei în liga a treia de fotbal, CSM 2007 Focșani și FC Panciu au pierdut partidele disputate vineri seară în cadrul etapei a treia din liga a III-a. CSM 2007 a cedat acasă, 0-1 (0-1) în fața echipei Petrotub Roman, în timp ce FC Panciu a pierdut pe teren propriu, 1-2 (0-1) împotriva Oțelului II Galați. Golurile partidei au fost marcate de Liutec (pentru Panciu) respectiv Gîrleanu (2) pentru gălățenii. Etapa viitoare, CSM 2007 va evolua la Suceava, pe terenul echipei Rapid CFR, iar păncenii se vor deplasa la Bacău, pentru confruntarea cu gruparea locală, Aerostar.