Fostul șef al Postului de Poliție Tâmboiești, Maricel Ciurciumel, a fost achitat de judecători pentru faptul că a provocat un eveniment rutier, după ce a urcat băut la volanul autoturismului de serviciu. Pronunțarea în dosar a venit chiar de ziua numelui polițistului, respectiv pe 8 septembrie, când s-a serbat „Sfânta Maria”.
Polițistul Ciurciumel a fost achitat pentru că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. „Achită pe inculpatul Ciurciumel Maricel pentru infracțiunea prevăzută de OUG 195/2002, în baza articolului 11 punctul 2, litera a, raportat la articolul 10, litera b, indice 1”, se arată în soluția dată de judecător. Mai mult decât atât, polițistul a fost sancționat doar cu amendă administrativă, în cuantum de 1.000 de lei.
***
Reamintim că fostul șef de post din Tâmboiești, agentul șef principal Maricel Ciurciumel, a provocat un accident de circulație în timp ce se deplasa cu autoturismul de serviciu, marca Dacia Logan, iar în urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc în data de 9 martie, la orele 15.50, pe raza localității Caiata, comuna Sihlea, iar polițistul se afla în timpul serviciului. În timp ce se deplasa cu Logan-ul de poliție, din cauza condițiilor meteo, polițistul nu a văzut un microbuz care era oprit pe partea dreaptă a sensului său de mers și a intrat în acesta. În urma impactului, nimeni nu a fost rănit. Colegii care au mers să facă cercetări la fața locului l-au testat pe polițist cu etilotestul, așa cum se procedează în orice situație de acest gen. În urma testării, s-a constatat că șeful de post avea o concentrație de 0,80 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.