Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Vitamina B împotriva Alzheimer


Doze ridicate de vitamina B pot reduce cu 30% până la 50% procesul de atrofiere cerebrală la persoanele afectate de un declin cognitiv mo-derat, întârziind și evoluția maladiei Alzheimer, conform unui studiu britanic publicat în ultimul număr al revistei online PLOS One (Public Library of Science One). Procesul de atrofiere cerebrală se instalează în mod natural, odată cu înaintarea în vârstă, însă el este accelerat în cazurile de declin cognitiv moderat, o stare marcată de pierderi de memorie grave ce afectează viața de zi cu zi și care pot reprezenta un semnal precursor al maladiei Alzheimer la persoanele în vârstă. O echipă de oameni de știință de la Universitatea Oxford a studiat efectul vitaminei B pe un grup de 168 de voluntari cu vârste de peste 70 de ani, diagnosticați cu declin cognitiv moderat. Timp de doi ani, jumătate dintre voluntari a primit doze ridicate de acid folic, B6 și B12, în timp ce cealaltă jumătate a primit un produs placebo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?