Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Carduri europene de sănătate pentru 700 de vrânceni


Aproape 700 de vrânceni au obținut în acest an carduri europene de sănătate. Ele au fost solicitate Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) și au fost ridicate de către beneficiari. Cardurile pot fi utilizate în țările membre ale Uniunii Europene.

Până în luna august a acestui an, CJAS Vrancea a eliberat nu mai puțin de 676 de carduri europene de sănătate. Acestea au fost solicitate de vrânceni care au plecat în străinătate și care au dorit să beneficieze, în caz de nevoie, de tratament în comunitatea europeană. Acest card conferă asigura-tului dreptul de a beneficia de asistență medicală necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. „Cardul european se eliberează numai în situația deplasării asiguratului pentru ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, perioada de valabilitate fiind stabilită astfel încât să acopere perioada de timp necesară șederii temporare, dar nu mai mult de 6 luni de la data emiterii” a declarat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CJAS Vrancea. Cardul european nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de tratament medical. „Cheltuielile ocazionate de asistența me-dicală vor fi rambursate de casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Acestea nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare”, a adăugat Iustina Micu. Actele necesare obținerii acestuia sunt: copie act identitate, adeve-rință de la angajator în cazul salariaților, sau adeverință de la unitatea de învățământ în cazul studenților și elevilor. Pensionarii trebuie să se prezinte cu cuponul de pensie. Persoana care dorește acest card trebuie să facă o cerere în acest sens și să prezinte documente care să ateste calitatea de asigurat. Casa de Asigurări de Sănătate verifică dacă solicitantul este asigurat, iar după aprobare va elibera cartea ale cărei costuri de tipărire sunt suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?