Aproximativ nouă milioane de copii mor anual în lume înainte să împlinească vârsta de cinci ani, dintre care două treimi din cauza subnutriției, a declarat, luni, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, în deschiderea primei Conferințe internaționale UNESCO de la Moscova. âPrimii ani de viață sunt cei mai importanți în dezvoltarea fizică și intelectuală a copiilor. Este vârsta la care copiii descoperă lumea, își dezvoltă aptitudinile, învață să asculte și să-și exprime ideile, să relaționeze cu ceilalți și să trăiască împreună. Dar reprezintă, de asemenea, anii cei mai vulnerabili când vine vorba de crize, de dezastre de genul celor din Pakistan, din Haiti, care i-au afectat fizic și emoțional în primul rând pe copiiâ, a declarat Irina Bokova. Directorul general al UNESCO a subliniat necesitatea ca fiecare stat să elaboreze politici adecvate de educație timpurie și a argumentat că de acestea depind creșterea economică, sistemul juridic, viitorul unei țări. În context, ea a arătat că doar 15% dintre copii sunt angrenați în educarea timpurie în Africa subsahariană, 19% – în statele arabe, 28% – în Asia Centrală și 36% – în Asia de Sud și de Vest. Aproximativ 69 de milioane de copii nu frecventează școala primară, a punctat Bokova, adăugând că, în Europa, 15% dintre copiii de etnie romă abandonează școala prea devreme.