Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Antrenorul Sorin Haraga şi preşedintele Florin Stoica şi-au dat demisiile


Situația echipei de fotbal FC Panciu devine pe zi ce trece din ce în ce mai grea. Situația financiară delicată, jucătorii neplătiți în ultimele două luni, dar și incertitudinea de la nivelul conducerii i-au făcut ieri pe doi dintre cei mai importanți membri din cadrul clubului să-și dea demisia. Președintele executiv Florin Stoica și antrenorul principal Sorin Haraga și-au prezentat demisia și au anunțat că nu se vor mai prezenta la echipă până în momentul în care nu vor fi rezolvate problemele financiare. Ieri, conducerea echipei „dintre vii” s-a întâlnit pentru a anunța deciziile luate. „Am decis să mă retrag de la echipă și să-mi înaintez demisia din funcția de președinte executiv al echipei de fotbal FC Panciu. Am fost președinte al acestei echipe fără să fiu retribuit și, din lipsa fondurilor pentru susținerea pe viitor a echipei și a situației existente la nivel național, nu mai pot continua. Am avut diverse promisiuni de la sponsori care nu au fost materializate. Totodată, am făcut eforturi alături de factorii locali de decizie, primarul Ion Petre și deputatul Ciprian Nica, ca echipa să aibă cele mai bune condiții. Ne pare rău că am construit o echipă, am avut o evoluție mai mult decât remarcabilă în sezonul trecut când am încheiat campionatul pe locul doi, cu un nucleu de jucători cărora le mulțumim pentru implicarea și înțelegerea de care au dat dovadă. Sper ca, pe plan local, să se găsească resurse pentru ca echipa să continue activitatea în liga a treia și îmi doresc ca plecarea mea să nu se răsfrângă asupra evoluției formației din Panciu pe viitor. Le mulțumesc celor care m-au  sprijinit și, din păcate, nici starea mea de sănătate nu-mi permite să mai continui în funcția mea. Mulțumesc și antrenorilor, Sorin Haraga și Dănuț Bolocan, precum și întregului staff tehnic pe care    l-am avut alături și la bine și la rău”, ne-a declarat președintele executiv, Florin Stoica. „Am venit la echipă într-un moment dificil în care e greu să faci performanță fără o susținere financiară. Mulțumesc oamenilor din Panciu care m-au susținut și, în special, președintelui executiv Florin Stoica și sper ca această echipă să nu moară. Situația formației este incertă în acest moment și sper ca în următoarele două săptămâni în care FC Panciu are două etape de pauză să se ia o decizie la nivel local. Jucătorii au avut promisiuni în vara acestui an, că va fi bine pe viitor și îmi doresc ca cei care au evoluat în campionat pentru echipa pănceană să nu rămână pe drumuri”, a spus antrenorul principal, Sorin Haraga,  înainte de a preda telefonul mobil. Ieri, jucătorii au fost anunțați să nu se pre-zinte la antrenamentul obișnuit și vor fi chemați la ședințele de antrenament abia în momentul în care se va decide soarta de viitor a formației de liga a treia.

„Primăria Panciu nu poate susține salariile fotbaliștilor”

Edilul-șef al orașului Panciu, Ion Petre, a precizat că regretă situația în care a ajuns echipa de fotbal, dar nu poate ajuta financiar formația în campionat. „În ultimii trei ani am ajutat formația de fotbal a orașului cu aproape nouă miliarde de lei, dar în acest moment, Primăria nu mai poate aloca bani pentru salariile și contractele fotbaliștilor deoarece sunt alte probleme prioritate pentru orașul Panciu. Dacă se va găsi cineva interesat să investească în fotbalul păncean, este binevenit deoarece avem o bază sportivă de excepție,  prin-tre cele mai bune din rândul formațiilor care activează în liga a treia. Noi vom fi alături de fotbal, vom ajuta cu ce putem și nu dorim ca fenomenul fotbalistic să dispară din oraș”, a spus primarul Ion Petre. Vineri, echipa pănceană ar fi trebuit să întâlnească în campionat pe Willy Bacău, dar gruparea băcăuană s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?