Cadrele didactice afiliate la Federația „Spiru Haret” și FEN vor protesta, marți, la Palatul Cotroceni, fiind așteptate mii de persoane, liderii sindicali spunând că locația acțiunii sindicale a fost astfel aleasă pentru că „tot ce se întâmplă rău în țara asta își are originea la Cotroceni”.
Președintele Federației „Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu, a spus că mitingul de marți va avea loc la Cotroceni, pentru că „tot ce s-a întâmplat și se întâmplă rău în țara asta își are originea la Cotroceni”. Sindicaliștii contestă, pe lângă diminuarea salariilor cu chiar până la 50%, și proiectul legii educației care permanentizează această scădere, deși Curtea Constituțională a precizat că această măsura ar trebui să fie valabilă pe o perioadă determinată.
„Dacă legea educației va fi asumată, învățământul va intra în colaps. Acest proiect reprezintă doar orgoliul ministrului Daniel Funeriu, care vrea să-și pună amprenta pe această lege fiind un dispreț total față de elevi și de profesori”, a spus Isvoranu.
O delegație a sindicaliștilor va pleca după mitingul de marți la Bruxelles pentru a le prezenta comisarilor din Educație criza din învățământul românesc. Totodată, sindicaliștii spun că vor începe în același timp acțiunile în justiție la CEDO, vizând toate procesele câștigate de profesori.
Sistemul educațional e în pragul colapsului
La rândul său, președintele Federației Educației Naționale, Constantin Ciosu, a declarat că în România se adâncește criza prin subfinanțarea permanentă a educației, în condițiile în care în multe țări se fac investiții în educație în scopul redresării economice.
„În timp ce multe țări investesc în educație în vederea redresării economice și sociale, România adâncește criza prin subfinațarea permanentă a educației. Perpetuarea acestei situații dramatice a adus sistemul educațional în pragul colapsului. Cadrele didactice sunt demotivate, iar cele care doresc cu adevărat să profeseze preferă să emigreze. A venit momentul să nu ne mai lamentăm și să acționăm. Le solicit colegilor mei ca mâine (marți – n.r.) să iasă în număr cât mai mare la protest pentru a încerca recâștigarea drepturilor abuziv tăiate”, a declarat Constantin Ciosu.
Mitingul de protest va fi organizat, marți, în fața Palatului Cotroceni, de la ora 12.30, liderii FEN și „Spiru Haret” estimând că vor fi prezenți mii de salariați din învățământ.
Profesorii cer bani pentru educație
Cele două federații cer revenirea la un nivel decent al salariilor, finanțarea echitabilă a sistemului de învățământ public, la nivelul necesar asigurării unui act educațional de calitate, derularea unui proces de descentralizare corect și coerent, stoparea desființării abuzive a unor unități școlare, depolitizarea sistemului de învățământ.
Alte revendicări ale sindicaliștilor sunt adoptarea unui pachet legislativ complet în domeniul educației, care să asigure stabilitatea sistemului și calitatea, precum și a unor politici în domeniul învățământului care să oprească migrația cadrelor didactice.
Menționăm că mitingul are loc în ziua în care la nivel mondial se serbează Ziua Educației.