Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sean Connery, somat să se prezinte la tribunal


Actorul scoțian Sean Connery și soția lui, Micheline, au primit o citație care îi somează să se prezinte pe 15 octombrie în fața unui judecător spaniol din Marbella, în cadrul unei anchete care vizează o fraudă imobiliară, au anunțat surse din justiția spaniolă. Ziarul local Sur anunța, în ediția lui electronică, că „reprezentanți ai autorităților britanice din Spania au indicat justiției spaniole adresa exactă din Bahamas a cuplului Connery”.
Ricardo Puyol, judecătorul care instrumentează dosarul, a declarat că în caz de neprezentare a actorului scoțian, în vârstă de 80 de ani, și a soției sale, „va utiliza toate mijloacele legale prevăzute, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a-i obliga să o facă”.
Sean Connery și soția sa de origine franceză Micheline au fost anchetați, în iulie, pentru o presupusă fraudă fiscală în valoare de 1,6 milioane de euro, în urma unor tranzacții imobiliare încheiate în sudul Spaniei, a precizat presa spaniolă, citând surse judiciare. Această fraudă ar fi fost comisă cu ocazia vânzării unor terenuri în Malaga de către o firmă de tranzacții imobiliare la care actorul scoțian era asociat.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?