Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Liderii opoziţiei nu vor să meargă la Cotroceni


Conducerea PSD va stabili, luni, dacă participă la consultările de la Palatul Cotroceni inițiate de președintele Traian Băsescu. Potrivit Agerpres, președintele PSD, Victor Ponta, luni, în cadrul Biroului Permanent Național al formațiunii, se va decide dacă social-democrații vor merge sau nu la consultările de la Palatul Cotroceni. „Eu nu stabilesc singur dacă mergem sau nu la consultările cu șeful statului. Luni, la BPN, discutăm și luăm o decizie. Nu avem cum să luăm decizii decât în BPN”, a spus Ponta.
Colegii din Opoziție, de la PNL, au anunțat, deja că nu vor merge la consultările de la Cotroceni, pe care le consideră doar un demers de imagine. Potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a anunțat, vineri, că liberalii nu vor merge la consultările cu președintele Traian Băsescu, pe care le consideră a fi un demers de imagine al șefului statului.
„Nu ne prezentăm, e o decizie mai veche a noastră. Președintele nu-și exercită și nu și-a exercitat niciodată rolul de mediator în adevăratul spirit al Constituției, se comportă ca un președinte de partid. În aceste condiții nu vom participa la aceste consultări și la niciun fel de consultare cu rol de imagine, cum este aceasta”, a declarat Voicu.    
Liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că partidul pe care îl conduce nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni, inițiate de președintele Traian Băsescu, „indiferent care va fi decizia PSD”. „Nu văd de ce partidele politice trebuie să răspundă mereu, prompt, la o solicitare atunci când președintele vrea să discute un subiect pe care dânsul îl consideră important la momentul respectiv”, a spus Constantin.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?