Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Pedepse majorate pentru traficanţii de ecstasy şi haşiş


Pedepsele traficanților de ecstasy, prinși în flagrant anul trecut la o benzinărie din apropiere de Râmnicu-Sărat au fost majorate în apel la Galați. Aurel C. și Marius Narcis M. au primit 12 ani de închisoare în loc de patru, cât primiseră la Tribunalul Vrancea. Cei doi inculpați au fost reținuți și apoi trimiși în judecată după ce în luna martie 2009 au încercat să vândă o cantitate de pastile ecstasy unor investigatori sub acoperire. Anchetatorii au intrat pe fir după ce într-un alt dosar DIICOT, Structura Centrală, Ion M., fratele lui Fane Spoitoru a făcut un denunț. În data de 18 martie a fost organizat flagrantul și inculpații au fost prinși în timp ce încercau să vândă polițiștilor 11.254 comprimate de ecstasy de culoare roz, cu loggo-ul „Dolce-Gabana” contra sumei de 54.000 de euro. Fiind audiat, Aurel a declarat că are pastilele de la Marius care stă în Olanda. Acesta din urmă a avut la început o atitudine nesinceră dar în prezența unui avocat a recunoscut fapta. Săptămâna aceasta, magistrații Curții de Apel Galați au finalizat și un alt dosar referitor la alți doi tineri judecați pentru trafic de droguri. Este vorba despre Valentin M. și Daniel O., cercetați de procurorii DIICOT Vrancea în urma unor percheziții domiciliare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?