Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Mii de vrânceni au datorii la fondul de sănătate


Începând cu luna ianuarie a acestui an și până la finele lunii septembrie, în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea (CAS) au figurat 4.463 de debitori, cu o sumă totală de plată în valoare de aproximativ 4,5 milioane lei. Cel mai important debitor vrâncean la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) are de achitat nu mai puțin de 34.229 lei. Pentru a-și recupera banii, CAS Vrancea poate cere executarea silită a debitorilor, cum, de altfel, s-a și întâmplat în acest caz. Mulți vrânceni se trezesc cu notificări, obligații  de plată, sau chiar popriri pe conturile bancare, pentru că nu își achită datoriile la fondul de sănătate. Până la sfârșitul lunii septembrie, reprezentanții CAS Vrancea au trimis 857 decizii referitoare la obligațiile de plată, 599 de somații și titluri executorii și 537 de popriri. „Colectarea contribuției la FNUASS se face de către CAS Vrancea potrivit legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, legii  571/ 2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței Guvernului 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală”, a declarat Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CAS Vrancea. Obligațiile de plată către bugetul FNUASS trebuie depuse trimestrial, pentru a evita luarea de decizii precum popriri, notificări sau blocare de conturi bancare. Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote de 6,5% care se aplică atât asupra ve-niturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, cât și veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară acti-vități independente, care se supun impozitului pe venit. Plata contribuției trebuie efectuată direct la casieria CAS Vrancea, sau prin virament bancar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?