Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Centrul de Excelenţă a revenit la Şcoala nr.7


Åžcoala nr.7 din Focșani a inaugurat, pentru al doilea an consecutiv, „Centrul de Excelență” destinat elevilor de clasele a III-a și      a IV-a care sunt preocupați să își îmbunătățească cunoștințele. Oferta educațională a Centrului este deschisă elevilor care vor să își aprofundeze cunoștințele în domeniul matematicii și în domeniul limbii engleze, ambele discipline fiind considerate importante pentru pregătirea de viitor a școlarilor. Potrivit reprezentanților acestei unități de învățământ, aproximativ 60 de elevi s-au înscris în vederea participării la cursurile ce le sunt oferite gratuit de un colectiv format din 20 de cadre didactice. Nu doar elevii cu rezultate deosebite de la Åžcoala nr.7 s-au înscris în cadrul „Centrului de Excelență”. La cursuri vor mai lua parte elevi merituoși de la Åžcoala „Nicolae Iorga”, Åžcoala nr. 3, Åžcoala „Anghel Saligny” din  Focșani , Åžcoala Răstoaca, Åžcoala  Suraia și Åžcoala Broșteni. Alături de aceștia va participa și un grup de elevi de clasele primare de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani. „Noi am cerut aprobare și am primit din partea Inspectoratului Åžcolar.  Am redeschis acest centru deoarece am citit acest lucru în sufletul copiilor. Pentru cele două materii, matematică și engleză, s-au înscris aproximativ 60 de elevi iar cursurile sunt gratuite”, a declarat Marina Baciu, inițiatorul acestui Centru de Excelență. Aceasta din urmă va coordona și cursurile de matematică în vreme ce cursurile de limbă engleză vor fi coordonate de profesoara Maura Mocanu. Orele se vor desfășura la un interval de două săptămâni, sâmbăta, însă fără a afecta orarul zilnic al elevilor. La final, copiii vor susține un test iar în funcție de cele mai bune rezultate se vor acorda premii. Punctajele obținute anul trecut la acest centru de excelență au fost mai mult decât satisfăcătoare. Cadrele didactice au remarcat o evoluție spectaculoasă în rândul elevilor participanți de la Åžcoala din Răstoaca. Aceștia au fost considerați, la festivitățile de premiere ce au avut loc în cursul lunii iunie, cei mai isteți elevi ai Centrului. Punctaje bune au obținut însă și elevii Åžcolii „Anghel Saligny” sau ai Åžcolii nr.3 din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?