Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Evazionist la bară


Administratorul unei societăți din Odobești a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. În rechizitoriul întocmit pe numele lui Dan Adrian L., de 34 de ani, se arată că acesta ar fi evidențiat în actele contabile ale firmei cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale. Acțiunile sale au avut ca efect diminuarea taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului ge-neral consolidat, cu suma de 99.790 de lei. Fapta a ieșit la iveală în urma unor controale efectuate de organele competente la so-cietatea administrată de învinuit.
Prima vizită a fost făcută de Garda Financiară, comisarii descoperind că în evidența contabilă a lunii mai 2009 era înregistrată o factură fiscală emisă de o societate din județul Bacău, pentru suma de 625.000 de lei, din care 99.790 TVA, cu explicația avans conform contractului. Potrivit procuro-rilor, învinuitul a pus la dispoziția echipei de control un contract fără număr de înregistrare, datat 15 ianua-rie 2009, încheiat între cele două societăți și având ca obiect realizarea unor lucrări de construcții de către societatea din Bacău.
Din document ar fi rezultat faptul că nu a fost făcută plata efectivă a avansului facturat, cu toate acestea l-a înregistrat în evidența contabilă și a dedus TVA ce urma a fi virat la bugetul sta-tului.
În perioada 14-17 iunie 2010, societatea administrată de învinuit a primit o altă vizită de partea lucrătorilor Direcției Generale a Finanțelor Publice Vrancea, care au efectuat o inspecție fiscală privind sfera activității impozabile. Aceștia au constatat ca fiind înregistrat în evidențele contabile un document ce nu exprima realitatea și care a avut ca efect dimi-nuarea taxei pe va-loarea adăugată.
Fiind audiat, bărbatul a declarat că a înregistrat această factură în ideea că se va derula contractul în viitor și că a fost înșelat de un asociat, căruia i-a dat 20.000 de lei. Odată încheiată urmărirea penală, procurorii au trimis dosarul magistraților Judecătoriei Focșani pentru soluționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?