Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Lamborghini Murcielago: liliacul alb


Tunerul de lux JB Car Design a prezentat un kit complet pentru Lamborghini Murcielago LP 640. Acesta poartă denumirea de Bat și poate fi comandat pentru 88.000 de euro. Casa de tuning germană JB Car Design a pregătit un pachet aerodinamic și un kit de performanță pentru Lamborghini Murcielago LP 640. Pachetul creat de nemți a fost botezat Bat și poate fi comandat pentru suma de 88.000 de euro. La exterior, tunerul de lux a pregătit pentru supercarul italian un kit de caroserie fabricat din fibră de carbon. Spoilerul față nou, pragurile laterale revizuite și deflectorul de aer din spate îi oferă lui Murcielago un aspect mult mai agresiv. Pentru ca ecuația să fie completă, cei de la JB Car Design au pregătit un set de jante din aliaj de 20 de inch și un eleron din fibră de carbon. La interior, tunerii germani au adăugat un volan sport și un sistem audio premium, iar clienții pot opta pentru o tapiserie îmbrăcată în piele sau în Alcantara. Kit-ul de performanță este oferit de JB Car Design în două versiuni, una de 710 cai, iar cealaltă de 750 cai. Pentru ca propulsorul V12 de 6.5 litri să ajungă la aceste performanțe, tunerii au recalibrat unitatea ECU și au înlocuit sistemul de evacuare cu unul sport.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?