Lucrările pentru cele două corpuri suplimentare de la Căminul pentru Persoane Vârstnice sunt aproape de final. Astfel, corpurile trei și cinci, nou construite, vor găzdui alți 20 de beneficiari în 10 camere. Corpurile mai cuprind un lift, spălătorie, curățătorie, spații de depozitare și o cameră mortuară. Pentru construcția celor două corpuri Primăria Municipiului Focșani a cheltuit nu mai puțin de 1 milion de euro. În prezent, în corpul patru locuiesc 39 de vârstnici, 21 bărbați și 18 femei. „Cele două corpuri sunt terminate în proporție de 90%. A mai rămas fațada de făcut, liftul de montat și de adus dotările necesare. Avem termen ca pe 17 noiembrie să finalizăm lucrările”, ne-a spus medicul Anca Lărgeanu Apostol, directorul Căminului pentru bătrâni din Focșani. Asistentul social al Căminului, Oana Isac, spune că fiecare bătrân are povestea lui, mai fericită sau nu. În Cămin, persoanele de vârsta a III-a au o bibliotecă ce cuprinde circa 200 de volume și un club unde pot viziona filme sau știrile zilei. La Căminul din Cartierul Obor se găsesc toate categoriile sociale, de la simpli muncitori și până la juriști, medici sau educatori. Cu toate că cele două corpuri sunt aproape gata, locuri disponibile nu mai există, cererile fiind depuse de bătrâni cu mult timp înainte.